Problemele fragmentării habitatului

Cuprins:

Anonim

Fragmentarea habitatului este marea amenințare tăcută la adresa ecosistemelor globale. Fragmentarea teritoriilor și devenind spații mai mici are un impact uriaș asupra biodiversității și supraviețuirii multor specii.

Dar ce generează această perturbare a unui habitat? Care sunt efectele sale asupra speciilor sălbatice? Dacă doriți să aflați mai multe despre subiect, continuați să citiți.

Ce este fragmentarea habitatului?

Fragmentarea este un proces de apariție a discontinuităților în ecosisteme. Datorită acesteia, ceea ce a fost inițial o suprafață continuă a naturii, se transformă într-un set de fragmente izolate unele de altele.

Procesul prin care se formează aceste discontinuități este străvechi: de când omenirea a început să cultive pământul, au început să apară aceste „bucăți” de natură. Astfel, ceea ce a fost inițial o pădure mare, a devenit mici petice de copaci înconjurate de culturi.

Mai recent, proliferarea drumurilor și a autostrăzilor a provocat un impact uriaș asupra ecosistemelor. Ceva aparent la fel de ușor de traversat ca un simplu drum poate constitui o barieră de viață pentru multe animale.

Problemele care vin cu el

În primul rând, fragmentarea habitatului aduce la suprafață o problemă evidentă: ne face să pierdem spațiile naturale în care animalele pot supraviețui și se pot reproduce.

Pierderea habitatelor este, fără îndoială, unul dintre principalele motive ale dispariției speciilor, înaintea altor probleme mai cunoscute precum schimbările climatice.

În al doilea rând, fragmentarea face ca animalele să găsească multe zone cu condiții de mediu nefavorabile, care sunt adesea marginile fragmentelor.

În aceste zone supraviețuirea este mai dificilă: sunt mai puține locuri de ascunde, există mai multă insolație, mai puține oportunități de a găsi hrană și mulți alți factori atipici ai habitatului natural al animalului.

Acest lucru crește rata de dispariție a animalelor: o singură margine a unei zone naturale uriașe nu este la fel cu multe margini ale unor bucăți mici de natură.

Fragmentarea habitatului și efectul acesteia asupra speciilor

Fragmentarea presupune, în afară de cele menționate mai sus, probleme serioase pentru speciile de animale. Aici vă arătăm câteva.

„Piticul” faunei

Unul dintre ele este reducerea suprafeței de hrană și hrană. Animalele, cu cât sunt mai mari, cu atât au nevoie de mai multă suprafață pentru a supraviețui. Acest lucru face ca, dacă habitatele sunt reduse, animalelor mai mari le este mai greu să supraviețuiască.

Pe termen lung, animalele cu corp mai mare își găsesc supraviețuirea amenințată, iar creaturi mai mici tind să le ia locul. Există multe exemple în acest sens, unul dintre cele mai iconice fiind cazul ursului panda, a cărui populație a fost mult redusă din cauza fragmentării habitatelor sale.

Există multe alte exemple de animale mari amenințate de fragmentarea habitatului lor, fiind de obicei mamifere mari. Unele dintre ele sunt gorila de munte din Africa sau ursul brun din Peninsula Iberică.

Probleme genetice: depresie de consangvinizare

Fragmentarea habitatului duce la separarea diferitelor populații de animale în mai multe petice izolate. Acest lucru creează o problemă serioasă în genetica populației. Fiind fragmente din ce în ce mai mici, de multe ori populațiile fiecărei zone se reproduc doar cu indivizi din același petec.

Toate acestea determină absența fluxului de gene între populații, prin nereproducerea între ele.Încetul cu încetul, în genele lor se acumulează un număr mare de mutații dăunătoare. Acest proces este cunoscut sub numele de depresie de consangvinizare. Acest eveniment, pe termen lung, duce la înrăutățirea genelor animalului și la posibila extincție a acestuia.

Ce putem face pentru a o evita?

Prima metodă de a obține o îmbunătățire a situației animalelor afectate de fragmentarea habitatului este evidentă: încercați să nu fragmentați zonele naturii care sunt mai mult sau mai puțin intacte.

Pentru aceasta, există figura ariilor naturale protejate, care împiedică acțiunea omului în aceste zone. Prin urmare, protecția mediului este esențială.

Totuși, influența enormă a ființelor umane asupra peisajului din zone mari ale planetei face ca această misiune să fie imposibilă. În zonele foarte antropizate, precum Europa și America de Nord, se folosește de zeci de ani o metodă destul de simplă și eficientă: coridoare ecologice sau pasaje pentru animale sălbatice.

Aceste traversări ale vieții sălbatice sunt poduri sau tuneluri care depășesc obstacolele plasate de oameni, cum ar fi un drum sau un canal. Prin aceste sisteme ingenioase se poate asigura circulația animalelor prin teritoriu, favorizând amestecul de populații și ca ființele vii să aibă habitatul de care au nevoie pentru a supraviețui.

În concluzie, fragmentarea habitatului este o problemă serioasă pentru fauna noastră globală, dar cu instrumentele potrivite, precum coridoarele ecologice menționate mai sus, putem face față sau măcar să-i atenuăm consecințele.