Este normal ca ființe umane să ne întrebăm cum este posibil ca ecosistemele să dureze în timp. Această continuitate se datorează faptului că atât componenta biologică (biocenoza), cât și spațiul fizic (biotopul) care o alcătuiește sunt în perfectă armonie în condiții naturale.
Dar nu este suficient să existe o componentă vie și un habitat de ocupat: relațiile plante-animale sunt, de asemenea, esențiale. Aici intră în joc conceptul de lanț alimentar, pe care îl vom explica în detaliu mai jos.
Energia și lanțul alimentar
Legea conservării energiei pleacă de la o simplă premisă: energia nu este nici creată, nici distrusă, ci doar transformată. Acest lucru este valabil pentru orice sistem fizic, iar lumea naturală nu face excepție.
Astfel, alimentele care sunt ingerate de animale se traduc în energie vitală pentru supraviețuirea lor. O parte din această energie se îndreaptă către metabolismul ființei vii, deci este disipată sub formă de căldură. O altă porțiune din acest aport caloric se transformă în materie organică, adică țesut animal.
Lanțul trofic exemplifică perfect acest proces, deoarece este vorba de monitorizarea transferului de substanțe nutritive (materie organică) între speciile de ființe vii dintr-un ecosistem. Astfel încât, există niveluri în acest cadru biologic, unde fiecare specie este catalogată în funcție de nevoile sale fiziologice.
Cum sunt clasificate animalele în lanțul alimentar?
Există diferite niveluri de producție și consum de energie în orice ecosistem. Acestea sunt următoarele:
- Producători primari:plante și bacterii, capabile să utilizeze energia solară sau produse chimice pentru a produce energie și astfel a obține materie organică.
- Consumatorii principali:animale fitofage, frugivore și erbivore. Se hrănesc cu produse de origine vegetală.
- Consumatori secundari:prădători care se hrănesc direct cu consumatorii primari. Un fapt curios este că aici sunt incluși și paraziții animalelor erbivore, deoarece teoretic folosesc și materii organice de origine animală.
- Consumatori terțiari:cunoscute sub numele de „super prădători”, sunt animale care se hrănesc atât cu consumatori primari, cât și cu prădători secundari. Ele sunt culmea lanțului alimentar, ființele vii de natură dominantă în ecosistem.
Firește, pe măsură ce urcăm acest lanț alimentar, putem vedea asta energia obținută la început se pierde. O mare parte din energia transmisă la fiecare nivel este utilizată de ființa vie pentru a respira, a se mișca și a da naștere descendenților. Prin urmare, doar un procent mic ajunge la următorul eșalon trofic.
De exemplu, doar o zecime din energia solară captată de legume colectiv ajunge în țesutul vacii care le consumă. Restul se pierde în reacțiile metabolice.
O rețea delicată de interacțiuni
Fiecare specie indigenă a ecosistemului în cauză este esențială pentru menținerea lanțului trofic. Când se pierde un link, se întâmplă două lucruri:
- În primul rând, speciile aflate direct sub veriga lipsă vor experimenta o creștere exponențială a numărului populației lor. Neavând un prădător care să-i urmărească, se pot reproduce și hrăni singuri fără probleme.
- În plus, cei care se află la același nivel al verigii lipsă își vor vedea dinamica transformată, Nu au un concurent direct care a fost prezent înainte.
Aceasta, în ochii unei persoane neinformate, poate fi chiar o veste pozitivă. De exemplu, dacă lupii dispar dintr-un ecosistem, există mai puține episoade de vânătoare și ierbivorele pot trăi în pace, nu?
Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr, atunci creșterea excesivă a oricărei specii poate pune o problemă serioasă pentru ecosistem. De exemplu, dacă rumegătoarele s-ar putea reproduce fără niciun fel de pericol, este foarte probabil ca acestea să ajungă să distrugă comunitățile de plante fără a le acorda timp să crească.
O chestiune de echilibru
De aceea, în special în zonele rurale, se pune un accent deosebit pe ne exterminarea prădătorilor naturali care locuiesc în zonele adiacente zonelor umane. Poate că nu ne place să trăim în apropierea lupilor, a șerpilor sau a urșilor ca oameni, dar realitatea este că aceste animale sunt esențiale pentru bunăstarea ecosistemelor.
Această realitate se poate aplica, practic, tuturor speciilor. În ciuda faptului că există mai multe animale cheie decât altele în rețelele trofice, este esențial să le respectăm în mod egal, deoarece fiecare îndeplinește o funcție specifică și de neînlocuit.