Strategii de apărare la mamifere

Supraviețuirea în mediul natural nu este ușoară, deoarece prădătorii pândesc continuu așteptând momentul cheie al vulnerabilității prăzii lor. Atât singur, cât și în grup, există diferite strategii de apărare la mamifere pentru a evita prădătorii și alte pericole.

Există două moduri principale de a supraviețui unui atac de prădători: evitați-l sau înfruntați-l. În natură le putem găsi pe amândouă, iar mai jos vă arătăm exemple de ele.

Animale care evită să fie văzute

Dacă pericolul nu te vede, ești în siguranță. Această strategie funcționează pe multe tipuri de animale, dar ne vom concentra pe mamiferele care se camuflează.Adăposturile naturale precum peșterile, găurile și colțurile sunt întotdeauna o opțiune bună, dar dacă trebuie să alergi, trebuie să fii pregătit.

Stai nemiscat

Multe mamifere au blana cu un model sau o culoare asemanatoare mediului in care traiesc, astfel incat, daca stau foarte nemișcate, se pot amesteca cu mediul înconjurător. Unele animale merg mai departe, pe măsură ce practică o strategie numită tanatoză, adică se joacă de moarte. Ce prădător vrea să se hrănească cu un animal în descompunere, care cu siguranță poartă diverse boli?

Ieșiri noaptea

Alte animale dorm ziua și ies noaptea, când le este mai greu să fie văzute sau sunt mai puțini prădători care pândesc. Există chiar și specii care profită de nopțile fără lună pentru a-și părăsi bârlogul, ceea ce le oferă o protecție mai mare.

Strategii de apărare la mamifere

Când prădătorii stau la pândă și nu există nicio modalitate de a-i evita, viața în grup reduce șansele de a fi pradă și are multe alte avantaje:

  • Apărare împotriva factorilor fizici. Ca și condițiile meteorologice, un exemplu sunt formațiunile de pinguini împărați.
  • Optimizarea căutării de alimente. Informațiile despre locația resurselor sunt împărtășite și se acordă cooperare la vânătoare.
  • Apărarea resurselor împotriva concurenților (din aceeași specie sau nu).
  • Ușor de găsit un partener. Economisiți timp și energie atunci când căutați un partener de reproducție.
  • Diviziunea muncii. Acest lucru se întâmplă doar în eusocietăți, grupuri ierarhice care acționează ca o entitate proprie, cum ar fi albinele sau șobolanii alunițe goi.
  • Ajutor la îngrijirea și învățarea puilor. Ele cresc șansele de supraviețuire a acestora cu formarea de „pepiniere”.

Mai multă vigilență

Când locuiți în grup, munca poate fi împărțită în ture: în timp ce unii mănâncă sau se odihnesc, alții pot urmări perimetrul. Un exemplu binecunoscut sunt grupurile de suricate, în care santinelele situate în apropierea intrărilor din vizuina așteaptă în poziție verticală, iar în cazul în care un prădător trece prin apropiere, alertează întregul grup.

Semne de alarmă

Nu numai suricatele emit semnale de alarmă. De exemplu, câinii de prerie veghează în vizuina lor și îi alertează pe alții din grupul lor scârțâind.

Fiecare scârțâit are o înălțime, un ritm și o frecvență diferită, în funcție de pericol. În acest fel, ei sunt capabili să descrie restului coloniei cum este, cât de aproape este și cât de repede merge prădătorul.

Un alt exemplu sunt maimuțele vervet, care par să aibă și un limbaj de alarmă pentru a avertiza de tot felul de pericole care se apropie de zonă.Aceste semnale sunt folosite și de alte specii din apropiere care sunt capabile să le interpreteze ca un fel de pericol și să fugă. Se crede că semnalul de trezire este adânc înrădăcinat în istoria evolutivă a animalelor.

Efectul de diluare și efectul de confuzie

Probabilitatea de a fi ales ca pradă scade pe măsură ce dimensiunea grupului crește, deoarece există un efect de diluare a riscului de prădare și deci o scădere a nivelului de vigilență. Acest lucru se întâmplă în efectivele mari, cum ar fi cele ale cailor sălbatici.

Există specii care merg mai departe, precum zebra, care prin tiparul său caracteristic realizează un efect derutant prin rămânerea în grupuri mari. Prădătorul nu poate face diferența între indivizi datorită acestui efect.

contraatac

Întregul grup răspunde hărțuind prădătorul care a încercat să atace unul dintre membrii săi, de obicei cel mai tânăr. Prădătorul, văzându-se într-un dezavantaj numeric, ajunge să fugă. A fost observat vreodată la elefanți.

O luptă pentru supraviețuire

După cum am văzut, natura nu se zgâriește atunci când vine vorba de a oferi instrumente pentru a depăși efectul prădătorilor. Cele mai pregătite animale se vor reproduce cel mai mult, transmițând astfel cele mai viabile gene generațiilor următoare.

Vei ajuta la dezvoltarea site-ului, partajarea pagina cu prietenii

wave wave wave wave wave