Unul dintre faptele subapreciate despre evoluție este că există un număr finit de soluții eficiente la unele provocări din natură. În consecință, este plauzibil ca unele soluții să apară independent din nou și din nou. Despre asta este evoluția convergentă.
Prin acest proces, animalele neînrudite care ocupă nișe ecologice similare dezvoltă adesea trăsături adaptative similare. Aceste trăsături de adaptare se pot dezvolta la două specii la distanță de zeci de milioane de ani.
Amintiți-vă, de exemplu, asemănările izbitoare dintre sauropodele antice și girafele moderne. De asemenea, poate apărea simultan, ca și în cazul animalelor cu habitate similare pe părți opuse ale planetei.
Un exemplu de soluție fierbinte de evoluție convergentă
În apele reci ale oceanului din jurul Antarcticii, peștii au o trăsătură specială care le permite să supraviețuiască la temperaturi foarte scăzute. Cheia supraviețuirii sale a fost descoperită de comunitatea științifică în anii 1960: producerea unui tip de antigel natural.
Acești pești au evoluat pentru a produce proteine speciale ancorate în zahăr –glicoproteine – care circulă în sângele lor. Această componentă funcționează reducând ușor temperatura la care fluidele tale corporale ar îngheța până la moarte. Aceste glicoproteine înconjoară fiecare cristal de gheață minuscul și astfel îl împiedică să crească.
Strategia descrisă este una dintre multele soluții ingenioase pe care le găsim în natură. Un succes al procesului evolutiv. O minune. Acum ia în considerare acest lucru: natura nu a făcut-o o dată, ci cel puțin de două ori.
Când peștii au fost studiați de ceal altă parte a Pământului, în Arctica, oamenii de știință au descoperit și că aceștia produceau proteine antigel. Cu toate acestea, genele care codifică proteinele antigel – în peștii din nord și din sud – sunt destul de diferite.
Acest fapt nu este surprinzător având în vedere că aceste două populații de pești s-au separat cu mult înainte ca fiecare să dezvolte genele și proteinele antigel. Este evident că în ambele populații au avut loc episoade independente de evoluție moleculară care au determinat același rezultat funcțional.
Acesta este un exemplu dramatic de evoluție convergentă. Conceptul său este definit ca procesul prin care speciile neînrudite evoluează prin dezvoltarea unor trăsături similare pentru a se adapta la condiții similare de habitat.
Liliecii și balenele au avantajele de a fi un bun ascultător
Liliecii împărtășesc o trăsătură adaptativă cu un animal extrem de diferit, balena cu dinți. Ambele au dezvoltat un sistem senzorial sofisticat numit ecolocație sau biosonar. În acest proces, ei emit sunete care sară de obiectele din apropiere și produc un ecou. Ambele animale au dezvoltat capacitatea de a asculta ecourile și de a le interpreta pentru a se orienta în zbor și navigație.
Liliecii produc ultrasunete –sunete de în altă frecvență– din laringe și le emit prin gură sau nas, în timp ce balenele trec aer prin pasajul nazal pentru a elimina vibrațiile prin grăsimea tisulară numită pepene galben.
Interesant, aceeași strategie a evoluat în două medii foarte diferite: cerul și marea. Și mai surprinzător este că ecolocația a apărut independent în fiecare grup și se face prin mecanisme diferite, dar funcționează datorită acelorași mutații genetice.
Studiile științifice au arătat că liliecii și balenele au experimentat aceleași modificări în gena implicată în procesarea sunetului. Această adaptare este ceea ce permite fiecăruia dintre ei să audă mai bine frecvențele ultrasonice utilizate pentru ecolocație.
Nu numai omul își lasă amprenta
Se crede că strămoșii îndepărtați ai oamenilor aveau nevoie de o modalitate fiabilă de a prinde și de a manipula unelte și au dezvoltat amprentele digitale.
Este interesant că, deși amprentele sunt unice pentru fiecare dintre noi, ele nu sunt unice pentru specia umană. Unele dintre rudele noastre primate, cum ar fi cimpanzeii și gorilele, le au și ele. Cu toate acestea, acest lucru nu este surprinzător, deoarece toți le-am primit de la strămoșul nostru comun.
Există un alt animal –un marsupial– care le-a dezvoltat singur: koala. Koala au amprente foarte asemănătoare cu ale noastre. Analog cu amprentele umane, amprentele koala par a fi unice pentru fiecare subiect.
Studiile științifice sugerează că amprentele digitale de koala s-au dezvoltat recent în istoria lor evolutivă. Acest lucru se întâmplă deoarece majoritatea rudelor lor apropiate nu le au. Se crede că aspectul său ar putea fi o adaptare pentru apucarea și manipularea hranei preferate a koala, frunzele de eucalipt.
Pe scurt, fie că este vorba de traversarea cerului, de cățăratul în copaci, de forțarea pământului sau de arat prin apă, cazuri de evoluție convergentă se găsesc în întreaga natură, la multe scări diferite, și nu doar în regnul animal. Se vede și în plante!