Peștii himere se referă la un grup de pești cartilaginoși înrudiți cu rechini și raze. Aceste animale sunt clasificate în clasa Chondrichthyes, subclasa Holocephali, ordinul Chimaeriformes. Aceștia primesc diferite denumiri comune, cum ar fi rechini fantomă, pește șobolan sau pește iepure.
În cea mai mare parte, speciile de pești himere trăiesc pe fundurile oceanelor temperate până la 2.600 de metri adâncime. Unele specii, însă, pot fi observate la adâncimi mai mici de 200 de metri. În general, aceste specii sunt pe care le putem întâlni în acvariile publice.
De asemenea, spre deosebire de majoritatea rechinilor, care generează propulsie folosind coada lor, himerele folosesc aripioare mari, asemănătoare cu aripi, pentru a înota prin apă, oferindu-le o imagine mai asemănătoare unei păsări decât a unui pește.
Aspectul extraordinar al peștilor himer
Peștii himeră au capul voluminos. La multe specii, botul este modificat într-un organ senzorial alungit. În plus, corpurile lor sunt alungite și netede și au o singură deschidere branhială, situată chiar înaintea bazei înotătoarei pectorale.
De asemenea, este caracteristic faptul că au înotătoare pectorale și pelvine mari, ochi mari și două înotatoare dorsale. Trebuie remarcat faptul că prima înotătoare dorsală este precedată de o coloană otrăvitoare ascuțită care poate provoca o rană gravă. Au și cozi subțiri, iar la unele specii această trăsătură este atât de pronunțată încât le câștigă numele de pește șobolan.
În prezent, sunt cunoscute aproximativ 47 de specii de pești himeră, cu dimensiuni diferite. Astfel, unele pot crește între 60 și 200 de centimetri, inclusiv coada lungă întâlnită la unele specii. Pielea lor este netedă și goală, le lipsesc solzi, iar culoarea lor poate varia de la negru la gri maroniu.
Pentru apărare, majoritatea himerelor au o coloană veninoasă în fața aripioarei dorsale și alta la capătul cozii.
Distribuția geografică a peștilor himere
Himerele au fost cândva un grup foarte divers și abundent, așa cum este ilustrat de prezența globală a speciilor lor în înregistrarea fosilelor. Studiile științifice indică faptul că au supraviețuit prin epoca dinozaurilor, în cea mai mare parte neschimbați.
Astăzi, deși acești pești locuiesc în toate mările temperate, par relativ rari. În general, ele sunt limitate la apele oceanice adânci. În această nișă au evitat în mare măsură accesul exploratorilor și din acest motiv rămân puțin studiate.
Un al șaselea simț
Este interesant de știut că, la fel ca rechinii, peștii himeră au electroreceptori distribuiți în cap. Acestea sunt canalicule sau structuri poroase care răspund la câmpuri electrice slabe. Este obișnuit să le găsești la peștii cartilaginoși.
Această rețea de pori este omoloagă funcțional și structural cu binecunoscutele blebs Lorenzini. Se crede că aceste organe sunt folosite pentru a detecta fenomene bioelectrice și alte evenimente electrice naturale din mediul lor.
De remarcat faptul că veziculele Lorenzini formează o rețea de pori umpluți cu mucus asemănător jeleului pe pielea capului. Grupurile de vezicule se pot coalesce în interiorul corpului. Astfel, rețeaua de vezicule sunt conectate la diferite părți ale pielii, menținând însă o simetrie între părțile stânga și dreapta.
Aceste organe de simț oferă peștilor un simț suplimentar capabil să detecteze câmpurile electrice și magnetice, precum și gradienții de temperatură în apă.
Familii diferite
La fel ca alți membri ai clasei Chondrichthyes, scheletele himerelor sunt construite din cartilaj.În ultimul deceniu, eforturile de a explora mările adânci și de a efectua analize taxonomice ale exemplarelor din colecțiile muzeale au permis creșterea numărului de specii identificate.
În prezent, analiza secvenței ADN este abordarea preferată pentru înțelegerea speciației himere. Potrivit studiilor, ordinul Chimaeriforme pare să fi avut originea în urmă cu aproximativ 420 de milioane de ani în perioada Siluriană.
Familiile par să fi divergit în timpul Jurasicului târziu până la Cretacicul timpuriu (acum 170 – 120 de milioane de ani). Caracteristicile distinctive ale speciei fac posibilă distingerea a trei familii:
- Chimaeridae (himere cu cioc scurt, inclusiv specia numită pești iepure), caracterizate printr-un bot rotunjit sau în formă de con. Cel mai comun și divers grup de himere, care conține genurile Chimeara și Hydrolagus.
- Rhinochimaeridae (himere cu nasul lung), cu botul prelungit, ascuțit, folosite pentru a crește sensibilitatea la căutarea nevertebratelor bentonice în sediment.
- Callorhinchidae (himere cu nas plug sau pește elefant), cu un bot neobișnuit, în formă de sapă, flexibil. La jumătatea distanței dintre Chimaeridae și Rhinochimaeridae, își folosesc nasul pentru a sonda fundul mării în căutarea hranei.
Reproducția peștilor himer
Himerele seamănă cu rechinii prin faptul că folosesc cleme sau cârlige pentru fertilizarea internă a femelelor și depun ouă în cutii de piele. În plus, masculii din speciile de pești himere se disting prin faptul că au organe sau tentacule de prindere complementare.
Aceste anexe sunt o caracteristică unică și sunt situate pe frunte și în fața fiecărei înotătoare pelvine. Sunt retractabile și sunt folosite pentru a introduce spermatozoizi în corpul femelei.
Femele depun unul sau două ouă mari, alungite, protejate de învelișuri cornoase, în formă de fus. Sarcina este estimată între 5 și 12 luni, în funcție de specie.
Un animal ciudat și fascinant
Recent, a existat interes pentru utilizarea uleiurilor de ficat de himere și rinochimaeri în scopuri cosmetice și pentru consumul uman, ceea ce ar putea submina conservarea acestor creaturi fascinante.
Pe scurt, știm încă foarte puține despre acești pești ciudați și străvechi. Noile specii descoperite și apariția noilor tehnologii ne vor permite o explorare mai profundă a biologiei lor.