Râsul canadian (Lynx canadensis) este o feline maiestuoasă endemică în America de Nord. Deși nu este listat ca „pe cale de dispariție” de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), situația sa actuală îngrijorează experții.
Un studiu recent a arătat că această felină ocupă doar 20% din habitatul său potențial. Care este motivul acestei izolare într-un ecosistem cu atât de multe posibilități? Vă vom spune despre asta mai jos.
Un felid maiestuos
În primul rând, considerăm pertinent să descriem animalul care face obiectul acestui studiu. Râsul canadian este o felină de mărime medie, care locuiește în taiga -biomul pădurii boreale- și un prădător de mici vertebrate care supraviețuiesc în medii înzăpezite.Unele dintre caracteristicile sale sunt următoarele:
- Este o felină de talie medie, cu blană netedă, densă și o colorație cenușie. Are urechi triunghiulare cu franjuri negre terminale foarte izbitoare.
- Masoară aproximativ 100 de centimetri din cap până în picioare și cântărește în medie aproximativ 10 kilograme. Desigur, nu avem de-a face cu un animal de dimensiuni exagerate.
- Are gheare ascuțite retractabile, pe care le folosește pentru a-și vâna prada în medii înzăpezite.
Este de remarcat faptul că acesta este un mamifer care a fost presat de selecția naturală pentru a dobândi caracteristici care îi favorizează supraviețuirea în medii înzăpezite.
Blana sa densă de blană îl izolează de temperaturile scăzute, în timp ce dimensiunea sa mică îi permite să supraviețuiască pe prada mică. În cele din urmă, ghearele sale puternice și picioarele largi îi susțin perfect greutatea, împiedicând-o să se scufunde sub suprafața înzăpezită.
Această felină este exemplul perfect al mecanismelor de adaptare necesare pentru a supraviețui într-un mediu nefavorabil.
Râsul din Canada și reducerea habitatului său
Un articol științific rezumat într-o publicație a revistei National Geographic din aprilie 2020 a raportat o veste proastă: râsul canadian ocupă doar 20% din habitatul său potențial în statul Washington (Statele Unite).
În studiul menționat anterior, au fost acoperiți peste 7.000 de kilometri pătrați și a fost înregistrată prezența sau absența râului cu ajutorul capcanelor camerei. Din păcate, activitatea acestei feline a fost observată doar în 29 din cele 175 de zone monitorizate.
În primul rând, și pentru a înțelege aceste date, este necesar să se delimiteze că un potențial habitat este acel teritoriu care, după caracteristicile sale ecologice, poate fi considerat ca o posibilă locuință pentru o anumită specie.
Animalele caută să-și extindă zonele de hrănire, deoarece acest lucru implică mai multe resurse, ceea ce se traduce prin mai mulți descendenți și o extindere a speciei. Dacă o populație nu folosește un spațiu disponibil, ceva nu este în regulă.
Cazul râsului
Într-adevăr, faptul că râsul din Canada nu utilizează 80% din habitatul disponibil indică faptul că ceva nu este în regulă, fie cu specia în sine, fie cu mediul pe care nu îl ocupă.
Studiul la care ne-am referit anterior plasează un vinovat clar în această situație: schimbările climatice. Potrivit acestor experți, râșii sunt santinele bune pentru înregistrarea variațiilor de mediu, deoarece sunt foarte specializați în supraviețuirea unor medii reci și înzăpezite.
De aceea, incendiile de pădure, creșterea temperaturilor și o reducere generală a stratului de zăpadă au restrâns drastic zona în care supraviețuiesc aceste populații de râși.
În plus, pe măsură ce clima se înmoaie în aceste zone înzăpezite, ar putea apărea și alte specii de pisici precum pisica sălbatică sau puma, care ar concura pentru resurse și hrană cu acest râs maiestuos.
Aceasta nu înseamnă că animale precum pisica sălbatică sunt rele în sine, ci mai degrabă că extinderea lor într-un teritoriu care nu le aparține poate fi foarte negativă pentru speciile endemice din acea zonă.
Specie aproape amenințată
Din nou, este esențial să rețineți că râsul canadian nu este încă amenințat. Asta nu înseamnă că autoritățile statelor în care locuiește pisica ar trebui să se relaxeze: datele obținute sunt îngrijorătoare și acțiunea este esențială.
Din acest motiv, este necesar să se monitorizeze în continuare populațiile acestei specii și să se înceapă să se elaboreze planuri de reproducere în captivitate și posibile reintroduceri viitoare în sălbăticie. Nu putem risca să pierdem alte specii.