Tânțarul tigru este o specie de țânțar numită Aedes albopictus, care aparține familiei Culicidae. În ciuda faptului că este originar din Asia, a reușit să se extindă practic pe toate continentele. Ce caracteristici are această insectă?
Cum să recunoașteți țânțarul tigru?
Încercarea de a recunoaște țânțarul tigru cu ochiul liber este adesea destul de dificilă, deoarece este o insectă mică care măsoară doar 5-10 milimetri. De asemenea, cea mai bună șansă de a-l deosebi de alte specii este să rămâi la modelul corpului său.
Această specie de țânțar se caracterizează prin colorația sa predominant neagră, cu ornamentație tipică albă pe abdomen și torace. În plus, există o linie albă longitudinală care se extinde prin cap și torace.
Picioarele lor se remarcă și prin benzile alb-negru care le alcătuiesc. Deși această caracteristică îi poate confunda cu un alt țânțar binecunoscut și la fel de periculos, Aedes aegypti.
Ca și la alte specii de țânțari, femelele sunt singurele care mușcă pentru a extrage sânge și a obține proteine pentru a-și dezvolta ouăle. Din acest motiv, este posibil să le diferențiem prin proboscis, un tip de proboscis alungit și subțire care le permite să pătrundă în piele și să suge sânge.
Originea și distribuția Aedes albopictus
Tânțarul tigru este o specie originară din Asia de Sud-Est. Începând cu sfârșitul anilor 1970, Aedes albopictus a spart barierele localității natale și a început să se răspândească pe alte continente.
În mai puțin de 50 de ani, țânțarul tigru a reușit să se răspândească pe toate continentele planetei, cu excepția logică a Antarcticii.Nu se poate preciza cum au reușit aceste insecte să se răspândească atât de rapid și brusc, dar acest fenomen a fost probabil legat de transportul intercontinental de oameni, plante și diverse mărfuri.
Pe la mijlocul anilor 1980, țânțarul tigru ajunsese deja pe continentul american: a fost depistat în Brazilia, Statele Unite și Mexic. Câțiva ani mai târziu reușește să pătrundă în America Centrală și, de asemenea, în Caraibe. Deja la sfârșitul anilor 90, insecta a fost identificată și în Argentina și Columbia.
Mai exact în Europa, țânțarul tigru a fost observat pentru prima dată în anii 2000. Iar la jumătatea anului 2006, insecta se răspândise deja în Belgia, Spania, Franța, Grecia, Țările de Jos, Italia, Elveția, printre alte țări europene.
Îngrijorarea cu privire la prezența sa în Europa a crescut după un focar de artrită epidemică chikungunya care a apărut în Italia în 2007. Până în acest an, această boală fusese diagnosticată doar în țările tropicale, motiv pentru care fenomenul a devenit evident de globalizarea bolilor infecțioase.
De ce este țânțarul tigru atât de dăunător?
În prezent, țânțarul tigru este clasificat drept una dintre cele mai dăunătoare 100 de specii exotice invazive din lume, conform listei realizate de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. Expansiunea sa a fost rapidă și agresivă, ceea ce a adus cu sine și o creștere a patologiilor tropicale pe continentul european și în alte regiuni anormale.
Motivul principal pentru care este considerată o amenințare pentru sănătatea publică constă în faptul că acționează ca un vector pentru numeroase boli infecțioase. Țânțarul tigru poate fi vehiculul de transmitere a bolilor virale precum dengue, febră galbenă, chikungunya și, într-o măsură mai mică, virusul West Nile.
De asemenea, este important de menționat că este o specie foarte rezistentă, cu o capacitate mare de adaptare, ceea ce explică de ce a reușit să supraviețuiască și să se reproducă în ecosisteme atât de diferite.
Ouăle acestor insecte sunt capabile să reziste la uscare și să rămână într-un fel de stare de repaus pentru o perioadă lungă de timp. La contactul cu apa, ouăle uscate eclozează și dau naștere unui număr mare de larve.
Combatere și prevenire
Eradicarea țânțarului tigru este costisitoare și foarte complexă datorită vitezei de reproducere uimitoare și rezistenței ouălor sale. Prin urmare, cea mai eficientă și viabilă strategie de control al răspândirii acesteia este să investești în măsuri preventive.
Campaniile de conștientizare a populației cu privire la măsurile preventive simple și zilnice, precum evitarea acumulării de apă stagnantă, au generat rezultate bune, deși trebuie intensificate.