Ai văzut forme și figuri pe suprafețe care nu au nicio legătură cu ele? De exemplu, când vezi că norii sunt ca niște elefanți sau că toastul pare să aibă chip de femeie. Ei bine, crabul samurai este un alt exemplu grozav.
Legende și literatura ancestrală marchează popoarele în așa fel încât să poată continua în tradiții și credințe mulți ani. Povestea despre cum și-a primit numele crabul samurai arată acest lucru. Află aici tot ce trebuie să știi despre această ființă specială.
Habitat și caracteristici fizice
Crabul samurai sau Heike (Heikeopsis japonica) este o specie originară și unică în Marea Japoniei de Sud. Măsoară în jur de 3 centimetri și, potrivit experților, ultimele sale două picioare de fiecare parte sunt reduse în formă de gheare pentru a transporta obiecte.
Caracteristica sa principală este partea din spate a cochiliei sale, unde se vede figura unui chip uman, formată din șanțuri și zone înălțate. Fața curioasă care se formează pe ele este similară cu gestul agresiv al războinicilor samurai din Japonia medievală.
Universitatea Autonomă din Mexic publică un articol în care spune că rugozitatea pe care o vedem în cochilia respectivă se datorează aranjamentului mușchilor care se află în interiorul acesteia.
Un mare exemplu de pareidolie
Pareidolia este un fenomen psihologic prin care mintea tinde să formeze imagini și forme. De aceea recunoaștem figuri în nori, în petele de cerneală, pe trunchiurile copacilor sau pe orice suprafață, precum spatele cochiliei crabului Heike.
Povestea crabului samurai
Conform astrologului Carl Sagan în seria sa Cosmos, în secolul al XII-lea Japonia era condusă de un clan de războinici numit Heike. Liderul lor onorific, împăratul Japoniei, era un băiețel de 7 ani pe nume Antoku, iar bunica lui Ni era tutorele lui.
Heike erau într-un război lung și sângeros cu clanul de samurai Genji. Ambii pretindeau un drept ancestral la tronul imperial. Bătălia lor decisivă a fost Dan-no-ura pe 24 aprilie 1185, unde Heike au fost învinși.
Văzând această bătălie pierdută, supraviețuitorii au sărit în mare și s-au înecat. Legenda spune că bunica Ni a decis să se scufunde în ocean împreună cu nepotul ei pentru a nu fi capturată de inamic.
„Capitala noastră este în adâncurile oceanului”, a spus bunica în timp ce ea și Antoku se scufundau sub mare.
Această bătălie a marcat sfârșitul regimului Heike de 30 de ani. Puținii lor descendenți comemorează viața și moartea acestor războinici în fiecare an. Pescarii spun că, în ciuda acestei înfrângeri, războinicii Heike sunt încă în viață pe fundul mării sub formă de crabi, pentru că atunci când s-au scufundat în apă s-au transformat în aceștia.
O frumoasă ipoteză a selecției artificiale
Când pescarii țin acești crabi în mână, mulți ani, îi returnează la mare; întrucât crabii Heike nu se mănâncă. Acesta ar trebui să fie un gest comemorativ al evenimentelor triste din Bătălia de la Dan-no-ura și ale legendei.
După biologul Héctor Arita, această poveste a fost o sursă de inspirație pentru diverși oameni de știință. Julian Huxley, de exemplu, a scris un articol pentru revista Life în 1952, unde se referă la acești crabi ca un exemplu de animale care seamănă cu un alt obiect.
Semănând cu un obiect, acesta și alte animale obțin beneficii pentru supraviețuirea și reproducerea lor. Din acest motiv, omul de știință insistă că apariția crabilor Heike nu se datorează întâmplării, ci se datorează unei adaptări specifice favorizate de selecție de-a lungul a sute de ani.
Pescarii din Japonia, din respect pentru războinicii lor Heike, nu mănâncă acești crabi.De ani de zile au evitat să pescuiască pe cei care seamănă cel mai mult cu o față umană. Ei mănâncă doar crabii care nu au fața pe spate și îi întorc în mare pe cei care par să aibă un samurai, conform omului de știință.
Ani mai târziu, Carl Sagan se întreabă cum faci ca chipul unui războinic să fie gravat pe coaja unui crab? Răspunsul este un exemplu grozav de selecție artificială, bărbații sunt cei care au păstrat această față.
După mulți ani, datorită acestui proces de selecție făcut de pescari, crabii cu fața pe spate au devenit mai numeroși și au devenit cei mai des întâlniți.
Se pare că ipoteza nu este adevărată
O analiză a lui Joel Martin, realizată în 1993, afirmă că selecția propusă de Huxley și Sagan nu există, întrucât pescarii japonezi nici măcar nu mănâncă crabi samurai care să nu aibă chipurile războinicilor gravate.
Asta pentru că sunt atât de mici încât nu merită să încerci să extragi carne din ele. Așa că pescarii returnează cei mai mulți dintre acești crabi la mare, nu din respect pentru vechii războinici, ci pentru că sunt neapetifianți.
Raci cu cele mai multe fețe
Crabul Heike este, fără îndoială, cel mai cunoscut dintre crabii cu „față”, dar pe lângă acesta există și alte specii care au o coajă care seamănă cu o față umană. Unele dintre acestea sunt următoarele:
- Paradorippe granulata: Găsită în nord-vestul Pacificului al Japoniei, o altă specie care pare să aibă și chipul sumbru al unui războinic samurai.
- Dorippe sinica: cunoscut și numai în Japonia, este un crab cu semne asemănătoare cu specia deja menționată.
- Corystes cassivelaunus: Găsit în nord-estul Atlanticului, are ușoare semne care seamănă și cu o față umană.
Dacă ipoteza de mai sus ar fi corectă, atunci poate că toate aceste specii cu fețe se bucură și de sate care le protejează. În plus, există fosile de crabi înrudite cu samurai în care pot fi văzute și chipuri. Acestea vin din vremuri dinaintea bătăliei pe care Heike a pierdut-o, sunt chiar mai bătrâni decât ființa umană.