Unul dintre peștii care a atras cea mai mare atenție de la descoperirea sa a fost diavolul înfiorător de la Marea Neagră. Această specie, cunoscută și sub numele de pește de adâncime, este un pește cu o formă curioasă.
Caracteristicile fizice ale diavolului de la Marea Neagră
Diavolul de la Marea Neagră este cunoscut în mod obișnuit sub numele de Peștele abisal sau sub numele științific Melanocetus johnsonii. Aparține familiei Melanocetidae, prezentă în diferite zone ale tropicelor.
La fel, fac parte din ordinul Lophiiformes, care conțin reprezentanți ai peștișorului. Acești pești sunt prezenți în evidența fosilă încă din epoca eocenă, aparținând erei cenozoice.
Această specie se caracterizează prin trăirea în regiunea abisală a oceanului, la adâncimi de 3000 sau 4000 de metri. Sunt ușor de camuflat în această zonă datorită culorii lor maro închis sau roșu închis.
Există un dimorfism sexual accentuat între bărbați și femele, ceea ce este izbitor. În primul rând, femelele au o dimensiune corporală mai mare decât bărbații. Pot ajunge până la un metru în lungime și aproximativ 30 kg în greutate. Pe de altă parte, lungimea masculilor este de o zecime în raport cu femela, putând ajunge cel mult în jur de 3 cm.
Au doi ochi mici care își pierd proeminența în fața protuberanței care răsare din nasul femelelor. Această proeminență sau „undiță” ajunge într-o momeală plină de bacterii bioluminiscente, cu care atrag atenția.
Habitat și distribuție
Diavolul de la Marea Neagră este distribuit pe scară largă de-a lungul fundului oceanelor Atlantic, Pacific și Indian. În aceste regiuni se află și specia Melanocetus murrayi, una dintre cele mai cunoscute alături de M. johnsonii.
Aceste două specii, M. johnsonii și Melanocetus murray, sunt cele mai cunoscute dintre întregul gen Melanocetus. Din restul celor 20 de specii de peste care alcătuiesc genul, au fost găsite doar între unul și șase exemplare.
Diavolul de la Marea Neagră este o specie batipelagică, ceea ce înseamnă că se găsește doar pe fundul oceanului. Se găsește de obicei la adâncimi mai mari de 1000 de metri.
Hrănirea Diavolului de la Marea Neagră
În engleză, se numesc „pesțișor”, tradus ca pește și se referă la o trăsătură prezentă numai la femele. Femela de peștișor prezintă o coloană proeminentă care iese din gură.
Acest umflătură are forma unei undițe și este ceea ce ajunge să dea numele acestei specii. La capătul acesteia atârnă o nalucă luminoasă (bacteriile bioluminiscente), cu care atrage prada.
In momentul in care prada se apropie, atrasa de lumina, sunt prinse de gura mare a acestui peste.Diavolul de la Marea Neagră are un corp atât de flexibil încât îl poate deforma și poate ingera prada de două ori mai mare. Această strategie evolutivă le-a permis să supraviețuiască într-un mediu în care hrana nu este abundentă. În plus, au un set de dinți din dinți ascuțiți, care împiedică scăparea prăzii.
Astfel, diavolul de la marea neagra este un peste carnivor care se hraneste cu prada de diferite marimi. Datorită gurii sale mari, nu are dificultăți în a înghiți prada capturată.
Comportamentul diavolului din Marea Neagră
Când această specie a fost descoperită pentru prima dată, oamenii de știință au găsit doar femele de Diavoli de la Marea Neagră. În cele din urmă, s-a observat că masculii erau atașați de femele, ca niște paraziți.
Masculul diavolul de la Marea Neagră a adoptat un comportament parazit față de femelă. În momentul în care un tânăr de peștișor găsește o femelă, se împerechează cu ea, fixându-se cu dinții.
Pe măsură ce timpul trece, vine un moment în care masculul se contopește cu femela. În așa fel încât să-și integreze pielea și sistemul circulator, pierzându-și ochii și toate organele, cu excepția testiculelor.
S-au observat femele care pot include până la un total de șase sau mai mulți bărbați în corpul lor. De asemenea, trebuie să fuzioneze cu o femelă pentru a supraviețui.
Motivul pentru aceasta este că diavolul de la Marea Neagră nu are un sistem digestiv. Fără el, ei nu pot trăi independent mult timp. În plus, au un simț al mirosului foarte dezvoltat. Astfel, ei pot urma urmele feromonilor lăsate de femelă, deoarece pot capta mirosuri foarte slabe.
Diavolul de la Marea Neagră a fost reprezentat ca un pește înfricoșător, poate datorită aspectului său sau datorită modului său de a-și înșela prada. Este însă o specie cu o strategie evolutivă curioasă, din punct de vedere al nivelului de capturare a prăzii precum și al relației femelă-mascul