Ființele umane tind să aibă o viziune antropocentrică asupra evenimentelor din lumea naturală. Când privim un greier mâncat de viu de o mantis rugătoare sau o molie luptă pentru viață într-o pânză de păianjen, este greu să nu ne gândim că „acesta trebuie să fie o adevărată agonie”. Animalele percep, implicit, multe senzații împărtășite cu oamenii, cum ar fi durerea.
Dar putem extrapola senzațiile dureroase pe care le-am perceput în trecut cu cele pe care le poate simți un nevertebrat? Sunt structurile lor nervoase un impediment atunci când vine vorba de a percepe stimulii la fel de intens ca noi? Aici încercăm să vă dăm răspunsul.
Despre durere
Durerea este o experiență senzorială neplăcută care poate fi trăită de toate ființele vii cu sistem nervos central. Funcția fiziologică a acestei senzații este de a avertiza animalul că o zonă a corpului său este supusă unui stimul care poate provoca răni.
Acest lucru generează în mod natural o succesiune de răspunsuri și mecanisme pentru a evita sau a scăpa de focalizarea debuff-ului.
Insectele au sistem nervos central?
Aceasta este prima întrebare pe care ți-o pui după ce ai citit definiția oficială a termenului, deoarece pare a fi o cerință pentru ca organismul să perceapă durerea. Răspunsul este da.
Insectele au un sistem nervos central foarte elementar, bazat pe un creier, un ganglion subesofagian și un lanț ventral de nervi care se extind în tot corpul.
Nociceptorii, la vertebrate, sunt terminații nervoase care sunt responsabile de transmiterea impulsurilor nervoase legate de durere către creier.Insectele, în general, nu le prezintă. De aceea este complex să vorbim despre experiențele dureroase la aceste nevertebrate, cel puțin așa cum le percep oamenii.
Insectele simt durere?
Această întrebare pusă inițial nu are un răspuns complet clar. Diverse curente filozofice tind să facă distincția între capacitatea de a răspunde la un stimul dureros și experiența și înțelegerea durerii.
Mai multe studii indică faptul că, deși insectele fug de stimuli durerosi în moduri similare cu cele pe care le-ar face un mamifer, aceste răspunsuri ar putea fi mediate de mecanisme neuronale mult mai simple.
Acest lucru ar putea însemna că ei sunt capabili să perceapă daunele prin mecanisme evolutive, dar nu poartă un răspuns emoțional cu ea.
Acest fapt se bazează pe diverse dovezi, deoarece nevertebratele folosesc adesea membre mutilate, în multe cazuri continuă să se hrănească în timp ce sunt mâncate de alții sau pot chiar consuma părți ale propriului corp.
O ființă umană ar fi capabilă să facă același lucru într-o situație agonizantă? Răspunsul este nu și poate că acest lucru se datorează faptului că experimentăm subiectiv senzația dureroasă, dincolo de percepția în sine a durerii.
În orice caz, așa cum am anticipat anterior, nu există un răspuns clar. Faptul că o insectă nu răspunde într-un mod așteptat la o ființă umană nu implică că durerea nu are o componentă emoțională, ci că pot exista grade diferite de percepție și înțelegere cu răspunsuri diferite.
Chiar și așa, interconexiunile neuronale care apar la oameni la interpretarea stimulilor sunt mult mai mari și mai complexe decât cele observate la insecte.
O chestiune de evoluție
Deoarece experimentarea senzației cu sistemul nervos central al unei insecte este imposibilă, o modalitate de a înțelege durerea la nevertebrate este să apelezi la întrebări evolutive.
De ce ar promova selecția naturală durerea la insecte? Dintr-un sens evolutiv, caracteristicile se dezvoltă atunci când un beneficiu depășește costurile lor. Sistemele nervoase sunt scumpe în lumea animală, iar dezvoltarea unei serii de interconexiuni neuronale complexe este foarte costisitoare din punct de vedere energetic.
De aceea, dacă același răspuns biologic (fugând de stimuli negativi) va avea loc indiferent dacă durerea este sau nu integrată emoțional, care este beneficiul risipei de energie pe un sistem nervos complex?
La oameni și la alte vertebrate acest lucru poate avea sens, deoarece cunoașterea durerii din punct de vedere emoțional și știind cum să o interpretăm ne poate avertiza asupra viitoarelor situații periculoase și poate remedia disfuncționalitățile din organismul nostru, dar nu pare să fie cazul la insecte. .
Pentru a încheia, este necesar să lămurim că în niciun moment nu se justifică abuzul asupra animalelor, fie că este vorba de câini, pești, lăcuste sau muște. Nu știm cu adevărat cum este percepția durerii și a agoniei la nevertebrate și, prin urmare, nu putem decât să speculăm.
Ceea ce este în puterea noastră este să respectăm membrii lumii naturale care ne înconjoară, indiferent de specia, familia sau taxonul lor, toți merită considerație și empatie.