Producția de bivoli de apă (Bubalus bubalis) s-a dovedit a fi una dintre cele mai de succes ramuri ale fermei de vite în decenii , mai ales având în vedere ravagiile din fermele din multe țări după criza vacii nebune.
Din acest motiv, se depun atât de mult efort pentru a afla despre particularitățile acestei specii, astfel încât relația dintre bivoli și animale să fie o simbioză perfectă care îmbunătățește calitatea vieții oamenilor și animalelor.
Totuși, nu trebuie subestimat efectul negativ pe care îl poate avea îmblânzirea unei specii sălbatice, motiv pentru care experții avertizează asupra necesității de a menține mereu echilibrul și de a proteja diversitatea biologică cu orice preț.Aici vă spunem particularitățile creșterii bivolilor.
Bivolii și animale: o mică abordare a speciei
Bivolii fac parte din familia bovidelor, la fel ca vacile. Sunt mari, cu până la 180 de centimetri înălțime la greabăn și 1.200 de kilograme în greutate. La fel ca mulți dintre bovidei exotici, aceste animale au coarne puternice.
Sunt cunoscuți în mod colocvial sub denumirea de „bivol de apă”, având în vedere preferința lor pentru zonele pline de apă sau mlăștinoase. Aceste vite sunt capabile să meargă pe noroiul de jos fără dificultate, datorită copitelor lor largi.
Bivoli și animale
Această specie a început să fie considerată animal de fermă cu zeci de ani în urmă pentru triplul său scop: producția de carne, lapte și muncă. Într-un context de piețe saturate, aceasta reprezintă o mare oportunitate de diversificare a animalelor, în special în zonele marginale unde alte animale de fermă ar putea să nu se poată adapta:
- Bivolul de râu (Bubalus bubalis bubalis) s-a dovedit a fi un producător magnific de lapte. De fapt, este materia primă folosită pentru a face pe pizza mult dorita brânză mozzarella.
- Bivolul de mlaștină (B. b. carabanensis) este cel mai bine crescut pentru carne, piele și animale de tracțiune.
Importanța acestei vite la nivel mondial
Bivolul de apă s-a dovedit a fi unul dintre cei mai mari producători de lapte din lume. În mai multe țări, creșterea și întreținerea lor depășește chiar și bovinele domestice tradiționale.
Majoritatea turmei de bivoli din lume este deținută de micii proprietari din țările în curs de dezvoltare, care dețin unul sau două animale. Este cazul Indiei care, în ciuda dimensiunii reduse a fermelor sale, este unul dintre principalii producători.
Unele țări au petrecut ani de zile dezvoltând programe de reproducere pentru a îmbunătăți producția de bivoli. Acest lucru a permis crearea mai multor rase specializate, inclusiv următoarele:
- Rasa Murrah este originară din nord-vestul Indiei. Se caracterizează prin blana sa neagră, cu pete albe doar în vârful cozii. În ciuda faptului că este o rasă selectată pentru producția de lapte, are o conformație a cărnii foarte bună.
- Rasa Jaffarabadi este, de asemenea, originară din nord-vestul Indiei și arată fizic destul de asemănătoare cu ruda sa. Este un bun producător atât de lapte, cât și de carne.
- Rasa mediteraneană este și ea de origine indiană, în ciuda faptului că a fost definită ca atare în Europa. Încă o dată, prezintă o conformație foarte bună a cărnii și a lactatelor, chiar și în climatele tropicale și subtropicale.
Crimea bivolilor s-a dovedit a fi o revoluție pentru sectorul laptelui și al derivatelor
Producția de lapte de bivoliță -la nivel global- ocupă locul al doilea ca importanță, după laptele de bovină. Aceasta înseamnă depășirea mai multor specii utilizate în mod obișnuit, cum ar fi oile sau caprele.
Soiul „râu” reprezintă 70% din populația de bivoli de apă din lume, iar laptele acestora reprezintă o parte substanțială din producția totală de lapte din India, Pakistan sau Orientul Mijlociu. Femelele produc între 1.500 și 4.500 de litri de lapte pe gestație și au o viață productivă foarte lungă.
Pe lângă avantajele zootehnice ale bivolilor, laptele lor are o valoare nutritivă excelentă, mai ales dacă este folosit la prepararea produselor derivate precum brânza, untul sau înghețata. Desigur, are mai multe grăsimi și lactoză decât laptele de vacă.
Partea B a relației dintre bivoli și animale
Specia de Bubalus bubalis ca atare nu este considerată pe cale de dispariție, dar, ca urmare a domesticirii sale, populațiile sălbatice au continuat să scadă, deși aceasta nu este singura lor problemă. Cea mai mare amenințare la adresa speciei este dispariția habitatului său, a pădurii tropicale și a zonelor mlăștinoase în care îi place să trăiască.
Încă o dată, ființa umană este responsabilă de promovarea echilibrului. Utilizarea terenurilor noi pentru uz agricol sau pentru construcții nu trebuie să însemne distrugerea ecosistemelor. Protecția zonelor virgine trebuie să fie întotdeauna prioritară pentru menținerea biodiversității.
