Viața în deșert este destul de dificilă, așa că animalele au fost nevoite să dezvolte diferite strategii pentru a supraviețui în el. Printre cele mai interesante specii se numără furnicile deșertului, un grup de artropode rezistente la căldură care posedă abilități de navigație incredibile.
Furnicile deșertului sunt formate din mai multe specii care aparțin genului Cataglyphis. Ele sunt clasificate în grupul Hymenoptera, care include alte artropode, cum ar fi albinele, viespile și muștele. Continuați să citiți acest spațiu și descoperiți totul despre aceste insecte curioase.
Habitat și distribuție a furnicilor deșertului
Acest grup de furnici își primește numele pentru că le place să trăiască în regiuni mari și aride. Multe dintre ele sunt distribuite în deșertul Sahara, dar au fost găsite în Orientul Apropiat și în anumite părți ale Europei. Deplasarea prin imensa mare de nisip nu este o mare provocare pentru ei, deoarece se mișcă destul de repede și ating viteze de peste 20 de metri pe minut.
Temperatura ridicată a deserturilor nu este o problemă pentru aceste furnici, deoarece au o mare rezistență la mediile calde. De altfel, potrivit unui articol publicat în revista Molecular Ecology, ele rezistă la o temperatură maximă cuprinsă între 43 și 45 de grade Celsius. Ei reușesc acest lucru datorită diferitelor mecanisme moleculare care protejează celulele corpului lor de uscare.
Caracteristicile speciei
Corpul acestor specii este segmentat în 3 secțiuni diferite: cap, torace și abdomen. Ultimelor 2 li se alătură „talia de viespe” tipică, care este o trăsătură distinctivă a grupului de himenoptere. În plus, ele afișează diferite culori, de la tonuri închise la roșiatice (și sunt specifice fiecărei specii).
Furnicile deșertului variază foarte mult ca mărime, chiar și între indivizii aceleiași specii. Cu toate acestea, se estimează că trunchiul aripii (toracele) exemplarelor poate măsura în medie între 2 și 6 milimetri lungime. Variabilitatea caracteristicilor sale a provocat îndoieli cu privire la clasificarea taxonomică a grupului, deși încă nu există un răspuns ferm în acest sens.
Sistemul caste
Ca și în cazul altor formicide, furnicile deșertului au un sistem de caste care împarte indivizii în cuib. Fiecare dintre aceste grupuri are caracteristici particulare, iar membrii săi sunt specializați în îndeplinirea anumitor sarcini.Aceste roluri sunt definite de la naștere și sunt grupate după cum urmează:
- Muncitori: ei sunt însărcinați cu strângerea hranei, vânătoarea și apărarea cuibului. La unele specii sunt, de asemenea, capabili să depună ouă și vin să o înlocuiască pe matcă în cazul în care aceasta moare.
- Masculi: sunt copulatori ai cuibului și sarcina lor este să se împerecheze cu mătcile în perioada de împerechere pentru a le fertiliza. Ei cloc din ouă sterile și mor la scurt timp după ce și-au făcut datoria.
- Regina: este principala reproducătoare a cuibului, ea se ocupă de producerea ouălor care dau naștere celorl alte rase. Anumite specii de furnici deșert au mai mult de o regină în cuiburi (ceva cunoscut sub numele de poliginie).
- Matci nefertilizate sau virgine: formează noi colonii, se nasc doar în perioada de reproducere și când sunt fertilizate se mută în alt loc pentru a-și forma propriul cuib.
Tipuri de furnici de deșert
Așa cum am menționat mai sus, furnicile deșertului sunt formate din mai multe specii aparținând aceluiași gen. Fiecare are caracteristici specifice și distribuții diferite. Unele sunt enumerate mai jos, dar sunt multe altele:
- Cataglyphis bicolor: Este cunoscută și ca furnica din deșertul Sahara. Este specia care are cea mai bună rezistență la căldură, deoarece suportă 50 de grade Celsius pentru perioade scurte.
- Cataglyphis bombycina: Se numește furnica argintie a deșertului. Se caracterizează prin a avea o colorație roșie cu fire de păr contrastante care reflectă lumina. Acest bliț este văzut ca nuanțe argintii și este motivul pentru care își ia numele.
- Cursor Cataglyphis: are o colorație neagră și este distribuit exclusiv în regiunile apropiate de Marea Mediterană.
Comportament
Aceste furnici sunt prădători ageri care își folosesc viteza pentru a-și prinde prada. Merg pe distanțe lungi în căutarea hranei, așa că au dezvoltat anumite adaptări care le permit să se orienteze și să se întoarcă la cuibul lor fără probleme.
Formicidele (furnicile) folosesc adesea feromoni pentru a se orienta, dar aceste molecule se dezintegrează foarte repede în mediile aride. Prin urmare, furnicile deșertului au dezvoltat mecanisme asemănătoare cu pedometrele care numără pașii pe care îi fac, cu ajutorul cărora sunt capabile să calculeze distanțe.
În plus, aceste insecte folosesc soarele ca busolă pentru a se orienta și a se întoarce cu ușurință la furnicarul lor.
Mâncare
Furnicile deșertului sunt omnivore și profită de orice ocazie pentru a se hrăni. Aceasta înseamnă că dieta lor cuprinde mai multe tipuri de artropode, plante și carii, deși anumite specii prezintă anumite preferințe.Spre deosebire de alte tipuri de formicide, exemplarele ies să caute hrană singure pentru că nu au feromoni care să-și recruteze congenerii.
Redare
Reproducția acestor formicide se realizează într-un mod similar celorl alte grupuri. În perioada de împerechere, reginele fecioare își desfășoară cursa nupțială, în care masculii îi urmăresc pentru a încerca să le fecundească. Acest eveniment se distinge de zborul tipic de împerechere prin simplul fapt că are loc la sol și nu în aer.
Odată ce acest proces este terminat, reginele se mută într-o altă zonă pentru a-și forma propriul furnicar și încep să-și depună ouăle. De fapt, noua matriarhă poate lua cu ea niște muncitori din vechiul ei cuib pentru a o ajuta în sarcinile ei. Această strategie curioasă este cunoscută sub numele de fisiune colonială.
La unele specii, lucrătorii din cuib își mențin organele reproducătoare active, astfel încât pot înlocui matca în cazul în care aceasta moare.Singura problemă este că procesul se realizează prin partenogeneză. Acest mecanism produce copii exacte ale părintelui și reduce pool-ul de gene. Totuși, acest lucru asigură că cuibul supraviețuiește și rămâne activ mai mult timp.
Starea de conservare
Se știe puține despre situația actuală a acestor organisme, deoarece acestea sunt distribuite în zone greu de investigat. În plus, situația taxonomică a grupului a generat mai multe complicații în încercarea de a înțelege aceste furnici. Cu toate acestea, adaptările lor magnifice la mediu le-au făcut specii destul de reușite, așa că este puțin probabil să fie în pericol.
