7 tipuri de amfibieni otrăvitori

Mecanismele de apărare ale animalelor de pradă pot fi surprinzătoare (dacă nu mortale). Acesta este cazul amfibienilor otrăvitori, a căror armă cea mai bună sunt toxinele puternice pe care le secretă prin piele.

Dacă vrei să cunoști câțiva dintre acești amfibieni, în acest articol ai o listă selectă cu cei mai periculoși. În plus, mulți dintre ei folosesc aposematismul pentru a avertiza asupra toxicității lor, astfel încât au și un aspect izbitor și, pentru mulți, frumos. Nu ratați.

Toxic sau otrăvitor?

În primul rând, trebuie să facem o notă despre amfibienii otrăvitori. Deși în unele limbi (cum ar fi spaniola) cuvintele toxic și otrăvitor sunt folosite ca sinonime, în altele se face o distincție între ele.

Deși este adevărat că ambii termeni sunt corecti pentru a se referi la un organism care conține substanțe chimice care pot fi dăunătoare unei alte ființe vii, se pot face nuanțe mai specifice. Prin urmare, mai jos vă arătăm diferențele dintre toxic și otrăvitor:

  • Toxina este unitatea, iar otrava combinația de toxine: otrava este compusă din una sau mai multe toxine. În mod normal, toxinele sunt peptide formate din mai mulți aminoacizi care sunt uniți prin legături peptidice și dau naștere unei proteine.
  • Animalele otrăvitoare atacă, dar animalele otrăvitoare nu: pentru a considera strict un animal otrăvitor, ar trebui să aibă un mecanism de inoculare a toxinelor, cum ar fi colții de șarpe. Broaștele otrăvitoare, pe de altă parte, conțin otravă, dar nu o inoculează după bunul plac.
  • Animalele toxice avertizează, cele otrăvitoare trec neobservate: termenul de aposematism se referă la o modalitate pasivă de avertizare a toxicității prin culori strălucitoare.Animalele otrăvitoare, pe de altă parte, se ascund și se camuflează pentru a-și prinde prada pe nesimțite, deoarece sunt de obicei prădători.

7 tipuri de amfibieni otrăvitori

Deși multe dintre ele pot fi mortale, adevărul este că otrava este arma supremă pentru amfibieni pe care o vei găsi mai jos. Înainte de a-și intoxica prădătorul, ei îl avertizează prin culori strălucitoare sau vocalizări. Când otrava funcționează, amfibianul a fost deja mâncat și nu împiedică decât să fie pradă altora din speciile sale în viitor.

1. Dart Frogs (Dendrobates)

Cele mai toxice broaște din Neotropice sunt cele din genul Dendrobates. Culorile sale saturate și strălucitoare avertizează asupra diferitelor neurotoxine pe care le secretă pielea ta. Sunt cunoscute și ca broaște săgeți, deoarece aborigenii care trăiesc în junglele ecuatoriale își înfig săgețile și săgețile pe ele pentru a vâna.

Când veninul acestor broaște (compus din batrahotoxine) intră în sânge, provoacă paralizia progresivă a mușchilor corpului. La atingerea plămânilor, toxinele provoacă stop respirator și moarte.

Multe specii de dendrobați sunt ținute în captivitate. Deoarece primesc toxine din alimentația lor, în mediul casnic nu sunt toxice.

2. Triton cu burtă de foc (Hypselotriton orientalis)

Endemic în zonele umede din China și Japonia, acest amfibian secretă prin piele o toxină care îi face pe prădătorii să-l elibereze înainte de a-l înghiți, deoarece are un gust foarte prost. Modul în care acest triton își avertizează asupra otravă este să ridice burta, deoarece burta are o culoare roșu-portocalie izbitoare și funcționează ca un semnal de pericol.

3. Toad american (Anaxyrus americanus)

Tipic pentru mare parte din geografia Americii de Nord, această broască râioasă poate trăi până la 30 de ani. Deși culoarea sa nu este vizibilă, secretă o otravă formată din bufotoxine prin glandele parotoide, situate pe ambele părți ale capului.

Bufotoxinele nu sunt de obicei fatale, dar provoacă iritații ale mucoaselor și salivație excesivă. Cu toate acestea, dacă se ingerează prea mult din compus, este posibilă moartea din cauza depresiei sistemului nervos.

4. Gallipato (Pleurodeles w altl)

Gallipato este cel mai mare amfibian urodelo din Europa. Metoda sa de apărare este, cel puțin, ciudată: atunci când se simte amenințată, își scoate coastele prin piele. Pe lângă derm, aceste oase trec și prin glande otrăvitoare, devenind impregnate cu toxine.

Datorită capacității mari de regenerare a gallipato-ului, pielea se repară singură în câteva zile după ce a tăiat-o cu coastele.

5. Broasca Corroboree (Pseudophryne corroboree)

Un alt amfibieni otrăvitori de pe această listă este broasca coroboree, originară din zonele subalpine din Australia. În loc să sintetizeze toxinele din insectele pe care le mănâncă (cum ar fi dendrobații), produce propriii alcaloizi toxici.

Aceste broaște mici nu se reproduc până la vârsta de 4 ani și hibernează în timpul iernilor. Acest lucru, împreună cu faptul că au o singură și scurtă perioadă de reproducere pe an, le-a pus în pericol critic de dispariție. Scăderea populației sale este atribuită turismului, poluării și expansiunii ciupercii chitride.

6. Salamandra de foc (Salamandra salamandra)

Salamandraeste un amfibian comun în Europa. Pielea sa secretă o toxină iritantă la contact datorită prezenței glandelor parotoide pe spate, așa cum se întâmplă la unele broaște râioase menționate mai sus. Ca și alte specii de urodele, acest venin este destinat să provoace un gust neplăcut în gura prădătorilor săi, ceea ce îi face să-l piardă.

Unele surse susțin că acest urodel este capabil să-și ejecteze veninul până la 2 metri distanță în cazuri excepționale.

7. Broasca halucinogenă (Bufo alvarius)

Bufo alvarius este un amfibian semi-acvatic care trăiește în deșertul Sonoran, Mexic. Glandele sale de piele conțin mai mult de o duzină de compuși de triptamină, inclusiv bufotenină și 5-MeO-DMT (5-metoxi-dimetiltriptamina). Aceste ultime 2 sunt substanțe psihedelice puternice.

Denumită Molecula lui Dumnezeu, această otravă este folosită în ritualurile șamanice pentru a declanșa călătorii spirituale. Aceste transe durează între 15 și 20 de minute și pot provoca halucinații, tahicardie, pierderea cunoștinței și uneori moartea.

O lume de toxine

Ca o concluzie, vei fi curios să știi că prădătorii acestor amfibieni au dezvoltat și tehnici pentru a-i vâna în siguranță. Vidrele și nurcile, de exemplu, își îndepărtează pielea înainte de a mânca restul corpului broaștelor și broaștelor.

În Australia există un șobolan de apă care taie cu grijă broaștele otrăvitoare săgeți pentru a le consuma inima și ficatul, singurele organe libere de toxina lor.

Ceea ce este clar este că, deși periculoasă, lumea otrăvurilor este fascinantă. Oricum este întotdeauna mai bine să-l studiezi pe hârtie, așa că ai grijă la culorile strălucitoare din natură și nu te apropii prea mult de amfibieni cu tonuri îndrăznețe.

Vei ajuta la dezvoltarea site-ului, partajarea pagina cu prietenii

wave wave wave wave wave