Hărțile de distribuție a biodiversității sunt instrumente pe care biologii le folosesc pentru a descrie tiparele după care sunt distribuite ființele vii de pe planetă. Cunoașterea habitatelor speciilor este esențială pentru conservarea acestora. Pentru elaborarea lui se iau în considerare un număr imens de factori.
Cum sunt realizate hărțile de distribuție și după ce criterii? Ce factori determină speciile să trăiască acolo unde trăiesc? Vom răspunde la toate aceste întrebări în rândurile următoare.
Distribuția biodiversității: factori care o afectează
Diferitele specii de animale și plante care locuiesc pe planeta noastră au cerințe vitale diferite.Unelor specii le place locurile reci din zonele polare. Alte animale, în schimb, preferă condițiile de umiditate extremă și temperaturi ridicate din junglele ecuatoriale, ca în cazul urangutanilor .
Setul de cerințe biotice și abiotice pe care le are o specie pentru supraviețuirea ei se numește nișă ecologică. Nișa ecologică este ansamblul factorilor în care o specie se simte confortabil, adică condițiile optime de viață.
Această nișă ecologică este modelată în principal de condițiile de temperatură, umiditate, tipul de sol și alți parametri de mediu, care sunt factori abiotici. În ceea ce privește factorii biotici, animalele au nevoie să trăiască acolo unde se află hrana și există puțină concurență pentru același tip de resurse.
Modele generale de distribuție a biodiversității
Odată explicate pe baza căror specii sunt distribuite, putem sublinia o serie de generalităţi despre distribuţia biodiversităţii la nivel terestru.
Un fenomen foarte important legat de această problemă este cunoscut sub numele de gradientul latitudinal al biodiversităţii. În linii mari, această postulare indică faptul că biodiversitatea este cea mai mare în jurul Ecuatorului și scade treptat pe măsură ce ne apropiem de poli, cu excepția deșerților.
Așa se întâmplă deoarece cele mai potrivite condiții pentru un număr mare de specii se găsesc la ecuator: temperaturi ridicate, radiații solare și umiditate relativă ridicată. Toate acestea favorizează apariția unei mai multe vegetații, care de obicei se traduce prin mai multe animale.
În general, acele locuri care sunt mai calde și mai umede tind să susțină o biodiversitate mai mare decât cele care sunt reci și uscate. Acest lucru se datorează faptului că plantele, care stau la baza piramidei alimentare, tind să crească mai bine în aceste condiții.
Cum se fac hărțile
Inițial, realizarea hărților de distribuție a speciilor de animale presupunea realizarea de recensăminte dificile acolo unde se știa că există specii.În aceste cazuri, indivizii au fost numărați și a fost estimată distribuția acestora. Acest lucru a început să se facă în secolul al XVII-lea, când primii naturaliști au început să descrie și să numere speciile pe care le-au găsit.
Astăzi, tehnicile s-au îmbunătățit foarte mult și sunt realizate pe baza modelelor matematice. Anumite programe statistice modelează spațial condițiile ideale pentru o specie specifică a fiecărui factor. Punând toate aceste hărți în care factorii sunt ideali împreună, vă oferă o hartă unde specia este cel mai probabil să fie găsită.
Hărți de biodiversitate: numărarea numărului de specii
Am vorbit despre hărți de distribuție a speciilor, dar acum vom intra în alt tip de hartă: cele care măsoară numărul de specii pe zonă, adică biodiversitatea. Aceste hărți sunt folosite pentru a ști unde există mai multe specii.
Aceste hărți sunt împărțite în unități obișnuite (piese), unde se numără numărul de specii prezente. Această hartă este folosită pentru a determina care zone sunt cele mai bogate în biodiversitate, unde pot fi stabilite spații protejate.
Dacă, de exemplu, într-o zonă muntoasă avem 4 plăci cu 25 de specii de amfibieni, Administrația competentă va avea în vedere protejarea acestei zone de altele pentru conservarea acestei grupe taxonomice. Din păcate, banii nu sunt nelimitați și uneori trebuie să alegi.
Utilizări ale hărților de distribuție
Hărțile de distribuție a biodiversității sunt un instrument excelent pentru a ști unde se găsesc speciile și ce nișă ecologică ocupă acestea. Ele pot fi foarte importante în sarcinile de conservare pentru a ști ce spații ar trebui protejate de degradare.
Hărțile de biodiversitate în sens strict - al numărului de specii - sunt extrem de utile pentru catalogarea acelor zone în care există multă biodiversitate și au nevoie de protecție. În caz contrar, grație acestor documente, se pot stabili planuri de acțiune concrete pentru zonele cu o diversitate biologică redusă.