Biopsia este o tehnică care constă în prelevarea unei mostre de țesut pentru analiza microscopică ulterioară. Când un câine este bolnav, medicul veterinar poate determina că este necesar, pe lângă alte teste, să se efectueze o biopsie. In ce situatii se recomanda biopsia la canini?Cum se face?Este necesara folosirea anesteziei generale?
În continuare, vom vedea câteva informații care vor ajuta la o mai bună înțelegere a acestei proceduri, care poate cauza îngrijorare proprietarilor de animale de companie.
Înainte de biopsie
Când un câine este bolnav, primul lucru pe care îl va face medicul este să creeze un istoric clinic cât mai complet pentru a analiza evoluția patologiei.Acest istoric va include vârsta animalului de companie, informații despre debutul problemei, tratamentele care au fost efectuate și eficacitatea acestora.
Medicul veterinar va efectua și un examen fizic, care va include verificarea temperaturii câinelui, palparea abdomenului și auscultarea bătăilor inimii și plămânilor.
În funcție de tipul de simptome, pot fi necesare unele teste pentru a determina cauza problemei. Pot fi efectuate analize de sânge, radiografii, ecografii, tomografii etc.
Rezultatele acestor teste pot duce la necesitatea unei biopsii pentru a avea un diagnostic definitiv. Această situație apare mai ales în cazul în care medicul are o suspiciune de neoplazie.
Tipuri de biopsii la canini
Există diferite tipuri de biopsii la câini, în funcție de criteriile pe care le folosim pentru a clasifica. Cele mai cunoscute sunt acestea:
- În funcție de organul sau țesutul din care trebuie prelevată o probă pentru analiză, tehnica va fi diferită. Dacă este necesară o mică probă de țesut, poate fi efectuată o biopsie incizială.
- Când o tumoare este îndepărtată în întregime, tehnica se numește biopsie excizională. În acest caz, trebuie îndepărtate și marginile externe ale masei, pentru a le analiza pentru a confirma că tumora a fost complet îndepărtată.
- Una dintre cele mai frecvente biopsii la canini este biopsia de piele. Această procedură este destul de simplă, este neinvazivă și implică foarte puțin risc pentru animal.
Biopsia cutanata se foloseste in general in cazurile in care diagnosticul nu este clar, sau cand tratamentele aplicate nu au avut efecte pozitive. Cu excepția biopsiei cutanate, toate celel alte tipuri de biopsie necesită utilizarea anesteziei generale.
Cum se efectuează o biopsie la canini
Tehnica care va fi utilizată pentru îndepărtarea probei de țesut sau a tumorii va depinde de mai mulți factori, cum ar fi tipul de organ implicat și localizarea acestuia. Există în principal patru tipuri de biopsii la canini, dacă ne uităm la criteriile de clasificare a tehnicii utilizate:
- Prima este operația abdominală exploratorie. Această tehnică este foarte invazivă, dar poate fi esențială în anumite cazuri; Are avantajul că permite prelevarea de probe –biopsie incizională– din mai multe organe în același timp.
- A doua tehnică este biopsia care se face printr-o endoscopie. Prin această metodă se pot preleva mici fragmente de țesut din nas, stomac, intestin sau colon; Deși necesită aplicarea anesteziei generale, acest tip de biopsie nu implică incizie chirurgicală.
- A treia metodă de efectuare a unei biopsii la canini este biopsia cutanată. În acest caz, în funcție de vătămare, se folosesc diferite tipuri de ace și instrumente. Este minim invazivă și, în funcție de animal și de procedură, poate fi efectuată fără anestezie generală.
- În sfârșit, în cazul oaselor și măduvei osoase este posibilă efectuarea unei biopsii cu ajutorul unor ace speciale.
În toate cazurile, o biopsie este foarte utilă, deoarece va permite determinarea cu exactitate a bolii câinelui și studierea celor mai bune opțiuni de tratament.
Manipularea probelor
Unul dintre pașii importanți în biopsia canină este manipularea probei obținute. Fiabilitatea rezultatelor analizei depinde de o manipulare corectă și, prin urmare, de certitudinea diagnosticului.
Proba trebuie manipulată cât mai puțin și cu extremă delicatețe până când este introdusă în lichidul de fixare. Volumul acestui lichid, de obicei formol diluat la 10%, ar trebui să fie adecvat.
În mod normal, se recomandă o cantitate de lichid egală cu de 10 ori volumul probei. De asemenea, timpul de fixare trebuie respectat cu strictețe și va varia în funcție de țesutul extras.
