Agresivitatea este prezentă în viața tuturor animalelor, fie fizic, fie indirect. În etologie, orice comportament social de luptă se numește comportament agonist Și, deși poate nu pare, are o funcție indispensabilă pentru supraviețuire.
Oamenii au conceput o serie de măsuri pentru a controla comportamentul indivizilor fără a fi nevoie să recurgă la agresivitate. Contrar a ceea ce poate părea, animalele au și mecanisme de evitare a luptei, dar acestea devin necesare în contexte foarte specifice. Aici vă spunem ce funcții îndeplinesc.
Ce este comportamentul agonist?
Comportamentul agonist poate fi definit ca fiind acela care este destinat să facă rău altui animal. Aceasta include și comportamente de control al agresivității, chiar dacă acestea nu sunt fizice în sine.
Potrivit etologului Konrad Lorenz, acest comportament agonist poate fi clasificat în două direcții:
- Intraspecific:este o agresiune îndreptată către indivizi din aceeași specie. Aici găsim, de exemplu, comportamente de dominare, competiție pentru mâncare și, de asemenea, pentru partenerii sexuali.
- Interspecific:aici agresiunea este îndreptată către membrii altor specii, cum ar fi comportamentul prădător, apărarea sau competiția pentru resurse și teritoriu.
Dar cu toate acestea, comportamentele agoniste nu trebuie să implice o agresiune directă. De multe ori, confruntarea dintre indivizi din grup poate duce la dizolvarea acestuia, așa că amenințările și alte tehnici sunt de obicei primele semne ale comportamentului agonist înainte de a da loc fizicului.
Câteva exemple de comportament agonist
După cum am spus, aceste comportamente nu se reduc la simpla agresiune. Mai jos veți găsi câteva exemple care vă vor oferi o idee clară despre funcțiile pe care le are acest mod de a acționa în natură.
Apărarea teritoriului
În locurile în care coexistă diferite specii sau membri solitari diferiți, comportamente agoniste sunt esențiale pentru a asigura accesul la resurse pentru supraviețuire.
Simplul fapt de a aparține unui grup sporește deja șansele de a prelua un teritoriu. S-a documentat că anumite specii de păsări urmăresc mai puțin și mănâncă mai mult pe măsură ce grupul crește, deoarece riscul individual de a fi predat este mult mai mic.
Un alt exemplu este cel al anumitor specii de primate, cum ar fi maimuțele capucine (cebus apella) care, datorită numeroaselor lor și întinderii mari de pământ pe care călătoresc pentru a căuta hrană, reprezintă o competiție serioasă pentru alte specii frugivore.
Comportamentul agonist al grupării în fața unei amenințări dă un semnal clar că cel mai inteligent lucru de făcut ar fi mutarea dintr-o locație în alta.
Concurență pentru resurse
Concurența cu alte specii pentru o resursă de supraviețuire duce adesea la comportamente agoniste, cum ar fi teritorialitatea. Cu toate acestea, atunci când indivizii sunt din același grup șiAceste comportamente tind să vizeze mai mult partajarea resursei.
De exemplu, o maimuță care se află în posesia unei bucăți de alimente va afișa o serie de comportamente agoniste - cum ar fi semne sau vocalizări - care indică existența unui pericol de agresiune fizică. Cu interes, Această gamă de comportamente este menită să susțină răspunsuri de supunere, nu atacul, care la rândul său aduce oportunități de a împărtăși acea mâncare.
Ierarhie
Implementarea comportamentelor de dominare are nenumărate funcții, atât sociale, cât și în alte domenii, cum ar fi concurența pentru resurse sau căutarea unui partener.
Mărimea, sexul sau vârsta sunt factori care determină modul de organizare a ierarhiilor. De exemplu, comportamentul agonist al unei păsări mari față de o pasăre mică din aceeași turmă va duce la un comportament supus, dar în cealaltă direcție ar putea duce la o luptă.
Nu totul atacă
La specia umană este clar că comportamentele agoniste cuprind un număr aproape nenumărat de comportamente. Dar, oricât de ciudat ar părea, odată ce ne apropiem de lumea complexă a comunicării animale, aceste semnale nu sunt uneori atât de diferite de ale noastre.
Din nou, putem concluziona că barierele dintre specii sunt mai fine decât se credea inițial. Cât de departe vor merge răspunsurile ființelor vii?
