Dispneea este o scurtare a respirației care implică dificultăți de respirație. Rezultă într-o senzație de disconfort cauzată de respirația deficitară, dar se poate datora și unei concentrații insuficiente de oxigen în sânge sau unei concentrații excesive de dioxid de carbon.
În orice caz, dispneea la animalele de companie este o problemă gravă și trebuie abordată ca o urgență respiratorie.
Pentru aceasta, este esențial să recunoaștem imediat pacienții cu această patologie. În camera de urgență, observarea animalului și examinarea fizică a sistemului respirator sunt cele mai utile instrumente pentru diagnosticarea acestuia.
Respectarea modelelor de respirație este esențială
Animalele cu dispnee pot fi recunoscute prin creșterea frecvenței respiratorii și a efortului. Acest lucru se datorează implicării bruște a mușchilor respiratori secundari, cum ar fi mușchii gâtului sau abdomenului.
Astfel, respirația devine un proces mai activ decât pasiv, deși este adevărat că acest efort respirator nu implică întotdeauna dispnee.
Respirația paradoxală, însă, implică existența dispneei. Acest lucru se întâmplă deoarece se referă la pierderea sincronizării dintre mișcările respiratorii toracico-abdominale.
Cum să recunoaștem un pacient cu dispnee?
Unul dintre cele mai evidente semne este adaptarea posturii animalului pentru a încerca să faciliteze fluxul de aer. De exemplu:
- Respirarea prin gură.
- Întinderea gâtului și ridicarea capului pentru a îndrepta traheea.
- Adoptarea unei poziții ortopneice, adică „corector al respirației”.
La cele două semne anterioare se adaugă preferința animalului de a se ridica și de a deschide coatele pentru a minimiza compresia toracelui. Orice restricție artificială care limitează aceste adaptări posturale poate agrava dispneea și duce la decompensare.
Pasul doi: examenul fizic
Unul dintre primele lucruri de verificat la un animal cu suferință respiratorie este culoarea membranelor mucoase. Cianoza poate oferi informații importante despre funcționarea defectuoasă a sistemului respirator, dar există doar la pacienții cei mai serioși.
Prin urmare, nu vă lăsați purtați de un fals sentiment de siguranță atunci când culoarea membranelor mucoase rămâne roz.
Următoarele vor fi examinează în profunzime sistemul respirator și cardiovascular a animalului. Auscultația pieptului și a traheei poate arăta prezența unui șuierat, crăpături sau alte sunete anormale:
- Fluierele, Cunoscute ca șuierătoare, acestea sunt asociate cu îngustarea căilor respiratorii. Dacă apar în timpul inspirației, ar trebui suspectată o patologie respiratorie superioară, în timp ce, dacă sunt expiratorii, se datorează de obicei unor probleme la nivelul tractului respirator inferior.
- Crăpături sau crăpături ele indică de obicei prezența fluidului în căile respiratorii. Acestea sunt cauzate de bule de aer din fluid.
- Dacă sunetul plămânului sau al inimii sună înăbușit sau nu sunt auzite direct, ar trebui luată în considerare posibilitatea unei probleme în spațiul pleural.
De ce se vorbește și despre evaluarea sistemului cardiovascular? Deoarece poate fi originea suferinței respiratorii, așa cum se întâmplă în insuficiența cardiacă congestivă.
Cum se stabilizează pacientul?
Prima reacție ar trebui să includă o creștere a oxigenului inspirat, chiar în timp ce se efectuează examenul fizic. În mod ideal, animalul ar trebui lăsat să se odihnească scurt într-un mediu îmbogățit cu oxigen înainte de a continua manipularea.
Acest lucru este deosebit de important pentru pisici, deoarece le permite să se calmeze după transportul la clinică. De fapt, examinarea amănunțită va continua doar dacă se demonstrează că nu exacerbează suferința animalului și, prin urmare, dispneea.
Cheia pentru tratarea dispneei la animalele de companie este terapia cu oxigen
Terapia cu oxigen se poate face în mai multe moduri:
- Printr-o mască, la orice pacient care se întinde și îl tolerează.
- Folosind direct tubul de oxigen, așezându-l lângă nări sau gura animalului. Oferă un efect similar, dar cu mult mai puțin stres pentru el.
- Prin intermediul cuștilor de oxigen, cu dezavantajul că izolează pacientul și împiedică continuarea examinării. În medicina veterinară există o tendință de a profita de utilizarea incubatoarelor donate din pediatrie umană.
- Cu utilizarea vârfurilor de oxigen nazal pentru o perioadă mai lungă. Acestea funcționează bine la rasele mari, dar provoacă probleme la rasele brahicefalice.
Există multe alte tehnici care caută să se adapteze la situația specifică sau chiar la specie. De exemplu, utilizarea unui guler elizabetan împreună cu aparatul de oxigen, creând un fel de cameră exclusivă pentru individ.
Terapia cu oxigen pe termen lung trebuie să fie umedă pentru a evita uscarea căilor respiratorii. Există unități special concepute care încălzesc și umidifică aerul inspirat.
În cele din urmă, trebuie să fii atent, deoarece există ceva numit toxicitate la oxigen. Aceasta înseamnă că, dacă se administrează concentrații mari pentru mai mult de 12 ore, se produc leziuni ale plămânului.