Este o realitate incontestabilă că ființele umane deteriorează ecosistemele naturale cu activitățile lor. Astfel sunt schimbările pe care le-am generat pe planetă, pe care diverși oameni de știință le propun să numească această epocă geologică „antropocenul” (era omului). Unele dintre aceste schimbări sunt dăunătoare ecosistemelor și reziliența este o practică care încearcă să le inverseze.
Știți care este definiția cea mai exactă a termenului? Știți ce parametri trebuie acordați pentru un proces corect de reziliență? Aceste concepte sunt esențiale pentru a înțelege conservarea ecosistemelor dintr-o prismă modernă. Prin urmare, aici vă spunem tot ce trebuie să știți despre subiect.
Despre ecosisteme și rezistență
Înainte de a intra în subiect, este esențial să înțelegem pe scurt ce este și cum funcționează un ecosistem. Acest termen se referă la un sistem biologic compus din organisme vii dintr-un spațiu (biocenoză) și locul fizic în care trăiesc și interacționează (biotop).
Una dintre componentele esențiale ale unui ecosistem este lanțul alimentar, care descrie un proces de transfer de energie între diferitele ființe vii care alcătuiesc ecosistemul. Într-un mod simplu, se bazează pe relațiile dintre plante, prădători și pradă.
Când una dintre verigile lanțului alimentar dispare, există două efecte negative:
- Nivelul inferior crește disproporționat, întrucât nu există un prădător natural.
- Nivelurile apropiate de veriga lipsă devin dezechilibrate pentru lipsa de concurență cu el.
Un exemplu clar de rezistență este reintroducerea acestei verigi lipsă, care ar trebui cumva să se autoregleze efectele produse de dispariția ei în primul rând.
Ce este rezistența?
După cum am văzut, rezistența (saureflorire în engleză) este un proces care încearcă să readucă un ecosistem deteriorat la funcționarea sa anterioară înainte de perturbarea sa. Acest lucru se realizează în mai multe moduri:
- Protejarea proceselor naturale și a nucleelor sălbatice.
- Oferind conectivitate între diferitele spații care alcătuiesc ecosistemul, adesea izolat de construcții ale naturii umane.
- Reintroducerea prădătorilor și a speciilor cheie pentru restaurarea lanțului alimentar.
Diverse articole științifice, precum acesta publicat în revista Science, explorează beneficiile și abordările moderne ale rezilienței. În ciuda utilității sale potențiale, Este necesar să se cunoască foarte bine ecosistemul pentru a fi restaurat, astfel încât să nu se înrăutățească situația de plecare.
Exemple de rezistență de succes
The refacerenu este contemplat într-un mod unic într-un cadru teoretic, deoarece a fost deja pus în practică în multiple ocazii cu rezultate pozitive. Iată câteva cazuri specifice.
Reintroducerea zimbrului
Acest program a început în 2007 în Olanda și România, deoarece comunitățile de zimbri sălbatici au dispărut complet. De atunci, programul de reintroducere pentru această specie a fost considerat un succes.
Bizonul este un erbivor mare esențial pentru funcționarea ecosistemului său. Activitatea sa de control al rumegătoarelor și al pășunilor este cheia ecosistemelor în care locuiește.
Reaparitia lupului gri
Este poate cel mai cunoscut caz de rezistență la nivel global. Această specie de canid, în 1995, dispăruse complet în rezervația naturală Yellowstone (Statele Unite). Acest lucru a promovat o explozie în populația de elan, provocând daune ecosistemului.
Moose a devastat populațiile de plante, a schimbat cursul râurilor și a afectat alte populații de animale (cum ar fi castorii) cu activitățile lor biologice.
Reintroducerea lupului cenușiu a făcut posibilă ținerea sub control a acestor erbivore mari, pe lângă promovarea reapariției speciilor de scurgători care se hrănesc cu rămășițele produse după o vânătoare. În 2016, s-a estimat că în rezervă erau peste 100 de lupi împărțiți în 10 pachete.
O problemă de origine umană, o soluție de origine umană
Oricât de controversată ar părea această practică, rezistența saureflorireNu este altceva decât încercarea de a readuce un ecosistem în starea sa naturală prin reintroducerea speciilor cheie pentru buna funcționare a acestora.
Pot exista anumite pericole atunci când se fac aceste schimbări în ecosistem, deoarece este posibil ca echilibrul să nu fie atins și dacă caracteristicile acestuia nu sunt bine cunoscute, situația anterioară se va agrava. Totuși, dacă această practică este orchestrată de profesioniști în domeniu, poate fi o opțiune bună pentru refacerea ecosistemului.
