Caracatița este unul dintre cele mai izbitoare animale marine datorită aspectului său inconfundabil, capul său mare în formă de bec și diversele sale tentacule. Totuși, aceste molușe se remarcă și prin inteligența lor mare și se pot plictisi cu ușurință dacă mintea lor nu este bine stimulată.
În continuare, vom depăși prezentarea caracteristicilor de bază și a habitatului caracatițelor. Vom vorbi despre uimitoarea capacitate cognitivă a caracatiței și despre curioasa sa facilitate de a se plictisi. Este vorba despre cunoașterea acestei specii interesante mai mult și mai bine.
Câteva fapte de bază despre caracatițe
Caracatițele sunt moluște cefalopode, care au opt tentacule (octopode) pline de ventuze. La fel ca calmarul și sepia, caracatițele nu au protecția externă caracteristică a moluștelor, cum ar fi midiile.
Este un animal carnivor, a cărui dietă se bazează pe consumul unei mari varietăți de animale marine. Dieta cu caracatiță include crustacee (homari, crabi și creveți), moluște (scoici și midii) și o mare diversitate de pești.
Această specie curioasă din mare mănâncă și ea alge marine pentru a vă completa nutriția, deoarece oferă o cantitate mare de fibre, vitamine, minerale și proteine de înaltă calitate.
Cu interes, caracatițele uriașe izbitoare pot consuma pești mari, cum ar fi rechinii. În plus, pot profita pentru a captura păsări mici care se stropesc în mod absent pe suprafața apei.
Habitatul și longevitatea caracatiței
Caracatița arată o preferință pentru apele sărate din regiunile tropicale și temperate. În general, trăiesc lângă recifele de corali, unde găsesc multe crăpături și găuri pentru a-și face „vizuinele”. De asemenea, pot trăi sub stânci pentru a se proteja și a se ascunde de prădători.
Cu toate acestea, datorită capacității sale de adaptare privilegiate, populația sa s-a răspândit în aproape toate oceanele lumii. În mod interesant, se observă că exemplarele care trăiesc în zone mai calde sunt mici sau mijlocii, în timp ce caracatițele cu apă rece se remarcă prin dimensiunea lor mare.
Longevitatea caracatițelor este foarte variabilă și depinde în principal de speciile analizate. În captivitate, această moluscă poate trăi aproximativ cinci ani în condiții optime. Cu toate acestea, speranța sa de viață în habitatul natural este calculată între unul și doi ani.
Marea inteligență a caracatițelor și ușurința lor de a se plictisi
Potrivit experților, capacitatea cognitivă a caracatițelor poate fi comparată, în unele aspecte teoretice, cu cea a ființelor umane. Cu toate acestea, evoluția lor a fost atât de diferită de a noastră încât este imposibil să stabilim un model real de comparație între inteligențele noastre.
Doar pentru a menționa un exemplu: caracatițele au doar o treime din neuroni în creier. Celelalte două treimi sunt distribuite prin tentaculele sale, deci sistemul său nervos este foarte complex, iar „brațele” sale au reflexe sofisticate.
De ce se plictisesc ușor caracatițele?
Deși inteligența sa era deja foarte recunoscută, un fapt surprinzător și izbitor este că caracatița se plictisește foarte ușor. Motivul „plictiselii sale ușoare” este tocmai ușurința sa de a învăța și de a memora provocările care i se propun.
Cercetătorii de la Academia de Științe din California au fost surprinși să perceapă nevoia mare a caracatițelor de stimulare mentală. Trebuie să le introducă în mod regulat noi jocuri și puzzle-uriastfel încât să rămână activi mental și să aibă un comportament stabil.
Ciudata și controversata experimentare cu extazul în caracatițe
Biologii Eric Edsinger și Gül Dölen au venit cu o experimentare controversată și ciudată asupra sistemului nervos al caracatiței și a posibilelor sale asemănări cu oamenii.
Pentru aceasta, au decis să toarne extazul lichid în apa caracatiței într-un mediu controlat. Scopul lor a fost de a observa răspunsul lor nervos și comportamentul social după expunerea la substanța halucinogenă.
Au fost surprinși să observe că, La fel ca oamenii, caracatițele devin mai prietenoase sau mai sociabile din cauza efectului extazului. Acest lucru se întâmplă deoarece moleculele sale se combină cu o proteină din neuroni, care produce niveluri ridicate de serotonină, mai bine cunoscut sub numele de „hormonul fericirii”.
Cel mai curios este că această proteină se găsește în genă SLC6A4, care alcătuiește genomul caracatițelor și al oamenilor. Din acest motiv, cercetările sale deschid din nou ușile posibilității că există mai multe coincidențe între inteligența și sistemul nervos al oamenilor și al moluștelor.
