Cum să gestionezi furia unei pisici

Mulți dintre oamenii care preferă să aibă un câine decât o pisică își bazează decizia pe natura volubilă a felinelor. Pisicile sunt adesea descrise ca ființe care își iubesc independența, o independență care poate limita indiferența sau agresivitatea.

Marea majoritate a comportamentelor agresive care apar la orice animal derivă dintr-o situație de stres sau pericol. În afară de asta, proprietarul poate face puțin în aceste situații învățați să recunoașteți semnele și cauzele furiei animalului nostru de companie.

Cum să recunoști furia unei pisici

Primul, trebuie să avem în vedere că nivelul de domesticire a pisicilor este mai mic decât cel al câinilor. Aceasta înseamnă că, în situații de pericol, stres sau incertitudine, le este ușor să reacționeze într-un mod mai apropiat de cel al unui animal sălbatic decât cel al unui animal domestic.

Această domesticire inferioară determină pisicile să trăiască într-un vigilență și tensiune semipermanentă, în special în ceea ce privește contactul cu persoane din afara mediului lor.

Dacă vrem să abordăm o pisică care nu este a noastră, trebuie să o facem cu prudență și să nu excludem o reacție agresivă din partea lor.

Anumite comportamente aparent inofensive pot duce la un răspuns neplăcut.Copiii mici, de exemplu, tind să se joace cu cozile pisicilor și să le trateze prea dur. Acest lucru poate face animalul să se simtă stresat și să reacționeze împotriva unei amenințări ipotetice.

Iată una lista de indicii care ne poate ajuta să recunoaștem că pisica noastră este pe cale să reacționeze cu furie sau violență:

Pupile dilatate.
Coacă cu păr. O pisică care simte o amenințare iminentăarcuiește spatele, arată unghiile și dinții și asumă o postură de atac cu părul complet înfășurat. Această măsură de apărare creează iluzia că animalul este mai mare decât este.
Urechi îndoite.
Îndepărtarea buzelor pentru a arăta colții, adesea cuplată cu șuieratul.
Grohăit

Probleme de înțărcare timpurie și furie

Un studiu recent a evidențiat relația dintre înțărcarea timpurie la pisici și dezvoltarea unui comportament predispus la furie. Această practică poate duce și la apariția așa-numitelor comportamente stereotipe, în care mișcările se repetă fără o funcție definită.

Studiul, publicat în revista Scientific Reports, a aprofundat consecințele înțărcării pisicilor cu vârsta mai mică de 12 săptămâni. Am lucrat cu 5 726 de exemplare din a 4-a rasă diferită. Rezultatele au arătat că acele pisici înțărcate la opt săptămâni au prezentat un comportament mai predispus la agresivitate decât la frică.

Pisicile acelea înțărcate după 14 săptămâni păreau să aibă o atitudine mai puțin tensionată față de străini și o tendință mai mică de a dezvolta comportamente stereotipe.

Constatările descoperirii au dus la sugestia căo înțărcare de la 14 săptămâni a fost cea mai bună soluție pentru animal.

Definim „înțărcarea” nu numai ca întreruperea alăptării, ci și ca separarea cățelușului de mamă. Pisicile sălbatice petrec de obicei între patru și opt săptămâni cu ea, dar pisica obișnuită de casă sauFelis catus Linnaeus 1758 petrece în medie patru luni cu mama ei înainte de „a deveni independent”.

Importanța socializării timpurii la animale

Numit siimprimare, perioada de socializare prin care trec cei mai tineri pui cu mama lor este vitală pentru dezvoltarea lor neurologică și socială ulterioară. Multe dintre problemele pe care le dezvoltă animalele noastre de companie în timpul maturității sunt derivate din înțărcarea timpurie.

În primele săptămâni de viață, mama își încurajează puii să dezvolte anumite reflexe esențiale pentru funcțiile lor corporale. Ea îi încurajează să se miște, să caute sânul și chiar stimulează peritoneul pentru a facilita defecația.

În cazul în care acest proces nu este finalizat în mod satisfăcător, pot apărea o serie de sindroame, cum ar fi cele detaliate mai jos:

Sindromul de reacție de separare. Animalele care experimentează acest sindrom au comportamente anormale și distructive atunci când se confruntă cu perioade prelungite de singurătate.
Sindromul de hiperactivitate. În timpul socializării, mușcăturile cu care se joacă colegii de gunoi îi învață să nu muște tare de colegii lor. Dacă nu trec prin acest proces,își vor canaliza energia într-un mod distructiv și își vor mușca puternic proprietarul.