Peritonită infecțioasă felină este o boală incurabilă și fatală care afectează pisicile. Este cauzat de un virus numit coronavirus felin, care în circumstanțe normale nu cauzează mai multe probleme decât diareea. Cu toate acestea, în cazuri rare, virusul muta în interiorul unei pisici infectate și provoacă o peritonită infecțioasă felină. Virusul invadează apoi și crește într-unul dintre tipurile de celule albe din sânge, macrofage și, ca răspuns, sistemul imunitar provoacă inflamații intense în țesuturi. Rezultatul acestei boli este în general fatal.
Transmiterea și infecția
Transmiterea coronavirusului felin este foarte frecventă, în special în locurile în care grupuri mari de pisici sunt împreună, cum ar fi casele de plasament sau adăposturile. Virusul transmis prin inhalare sau ingestie, fecalele fiind cea mai comună sursă de transmitere, deși mâncărurile sau îmbrăcămintea alimentelor infectate sunt, de asemenea, o posibilă sursă de contaminare.
Pisicile care transportă coronavirusul nu vor avea alte simptome decât diareea, cu excepția cazului în care virusul muta și provoacă peritonită infecțioasă felină. Posibilitatea de a dobândi această boală crește cu pisici cu funcție imună redusă, la fel ca pisicile foarte bătrâne și foarte tinere.
Cum este boala și ce simptome prezintă?
Peritonita infecțioasă felină se poate manifesta în două forme: forma efuzivă sau umedă și forma neefuzivă sau uscată. Ambele forme sunt mortale, dar efuzivul este mai frecvent și progresează mai rapid decât neefuzivul.
Formă efuzivă sau umedă
Forma efuzivă sau umedă este cea mai acută prezentare a bolii. Invazia și inflamația macrofagelor provoacă leziuni ale vaselor de sânge care își pierd fluidele. Aceste lichide pot inunda abdomenul (cauzând distensia acestuia) sau cavitatea toracică (revărsat pleural) provocând dificultăți de respirație, pierderea în greutate, pierderea poftei de mâncare, febră, icter și diaree.
Unele forme ale bolii prezintă leziuni inflamatorii la nivelul ochilor sau al sistemului nervos, cauzând probleme de vedere și comportament modificate, mers tremurat sau tremurături. Această formă de peritonită de obicei progresează rapid, încheindu-se fatal.
Formă neefuzivă sau uscată
Forma neefuzivă sau uscată este manifestare cronică a bolii. În acest caz, infestarea cu macrofage provoacă inflamația țesuturilor neuronale, iar pisicile prezintă semne neurologice, cum ar fi dificultăți de mers, tremurături ale capului, convulsii și ochii lor se mișcă dintr-o parte în alta, în loc să fie focalizați.
În plus față de aceste simptome, pot apărea semne clinice vagi, cum ar fi pierderea poftei de mâncare, greutate, febră, diaree, iar haina capătă un aspect anost. De asemenea, puteți prezenta icter, adică; interiorul pleoapei devine galben, nasul pisicii devine palid și galben, irisul devine maroniu și chiar sângerări și palpitații pot apărea în ochi.
Cum este diagnosticată această boală?
O complicație suplimentară care se adaugă acestei boli este că este foarte dificil de diagnosticat, deoarece prezintă semne clinice care sunt foarte asemănătoare cu cele ale altor boli. Diagnosticul definitiv este posibil doar post mortem sau ocazional, prin biopsie, deși trebuie să existe circumstanțe foarte excepționale pentru ca peritonita infecțioasă felină să fie diagnosticată prin biopsie.
Dacă apare ceva lichid în cavitatea pleurală, cavitatea abdominală sau ambele, unul dintre cele mai utile teste va fi analiza fluidului menționat. O radiografie sau o ultrasunete va fi foarte utilă în detectarea unor cantități mici de lichid în cavități. Acest fluid apare de obicei dens și de culoare palidă și va conține o cantitate mare de proteine și puține celule.
Prezența lichidului în cavitatea abdominală nu confirmă diagnosticul de peritonită infecțioasă felină, deoarece există și alte boli care pot prezenta acest simptom. Cu toate acestea, dacă lichidul se acumulează atât în cavitatea abdominală cât și în pleură, diagnosticul de peritonită infecțioasă felină este foarte probabil. Cercetarea asupra acestei boli este esențială, deoarece având în vedere că, în general, pisicile care suferă de ea sunt eutanasiate, este absolut vital că se poate distinge de alte afecțiuni tratabile.